Social

FOTO // ACCIDENT: Un șofer a tamponat un panou publicitar după ce i-a explodat roata din mers

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un accident grav s-a produs aseară pe traseul Chișinău-Ungheni. Un șofer a ajuns cu mașina într-un panou publicitar, după ce i-a explodat pneul unei roți, în timpul deplasării. La bordul mașinii se mai afla un pasager.

Poliția a fost alertată aseară, în jurul orei 19:00, de către un trecător, care a comunicat că pe traseul Chișinău-Ungheni în apropiere de localitatea Cojușna, s-ar fi produs un accident.

Deplasându-se la fața locului, poliția a stabilit că pe traseul R-1 km 11, un automobil, de marca Mercedes, la volanul căruia se afla un tânăr ân vârstă de 20 ani, având ca pasager un alt tânăr de 20 ani, ambii locuitori ai Chișinăului, se deplasa spre Chișinău. Potrivit poliției, la un moment dat, în timpul deplasării a explodat pneul unei roți, iar mașina a fost proiectată într-un panou publicitar de pe marginea drumului. Ulterior a derapat de pe traseu.

În urma impactului, nimeni nu a avut de suferit.

Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, iar rezultatul a ieșit unul negativ.

Din declarațiile martorilor oculari, mașina nu se deplasa cu viteză excesivă.

Persoana vinovată a primit o amendă de 900 lei și 5 puncte de penalizare pentru încălcarea regulilor circulației rutiere soldate cu deteriorarea bunurilor materiale.

Citește și: Nici un cetățean din cei veniți în Moldova în ultimele 24 de ore nu a prezentat simptome ale COVID-19

loading...

Comments are closed.