Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu Dmitri Voloșin, președintele organizației sportive obștești „Sporter”, câștigătorul maratonului în condiții extreme, desfășurat la 14 ianuarie curent, în Yakutia, Federația Rusă.
În semn de recunoștință pentru performanțele sportivului, premierul i-a înmânat Diploma de onoare a Guvernului, subliniind că participarea acestuia la diverse competiții aduce o plusvaloare imaginii țării noastre pe arena internațională. În același timp, Pavel Filip a apreciat implicarea lui Dmitri Voloșin în acțiunile de caritate și organizarea ultimului maraton în scopul colectării de fonduri pentru reabilitarea unei fetițe. „În acest caz, orice ajutor este important. De aceea, ne vom alătura și noi în oferirea suportului necesar”, a adăugat premierul.
Dmitri Voloșin a apreciat îmbunătățirea cadrului legal în sectorul IT, accentuând că în cadrul parcului pot fi valorificate numeroase oportunități. În prezent, compania testează agenda electronică pentru elevi, iar începând cu 1 septembrie curent, aceasta va putea fi implementată în toate instituțiile de învățământ.