Actualitate

FOTO // Un alt lot de 200 de ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale vor fi distribuite instituțiilor medicale

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un alt lot de 200 de ventilatoare procurate în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova” vor fi distribuite instituțiilor medicale, republicane și raionale, la nivel național, pentru a consolida secțiile de terapie intensivă de a face față numărului de pacienților în stare gravă și care necesită respirație asistată, transmite Telegraph.md

„Livrarea de astăzi a lotului de ventilatoare este extrem de necesară în condițiile în care avem în continuare pacienți în stare gravă care au nevoie urgentă de respirație asistată, iar aceste echipamente le va salva viața. Este un lot impunător, care va consolida secțiile de terapie intensivă nu doar pentru a face față pandemiei, dar și pentru acordarea asistenței medicale tuturor pacienților. Mulțumesc echipei Băncii Mondiale pentru tot efortul depus ca spitalele din țară să fie dotate cu dispozitivele necesare”, a declarat secretarul de stat al MSMPS, Igor Curov.

În total, în cadrul proiectului, care a fost lansat la 28 mai 2020, au fost achiziționate 292 ventilatoare.

„Mă bucur că datorită proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”, astăzi putem să asigurăm instituțiile medicale cu echipamente medicale de strictă necesitate care este necesar să le aibă în dotare oricare instituție. Vieți salvate însemnă dizpozitive medicale performante, echipamente de protecție, condiții moderne de muncă. Noi asta facem, depunem eforturi ca sistemul medical din Moldova să facă față pe viitor oricărei pandemii”, a subliniat coordonatorul proiectului, Natalia Belicov.

Ventilatoarele de respirație artificială sunt extrem de importante pentru a restabili și trata pacienții cu forme și dificultăți grave de respirație ca urmare a COVID-19, sau altor maladii. De la începutul pandemiei de COVID-19, spitalele din țară au înregistrat o insuficiență de ventilatoare, iar datorită proiectului Băncii Mondiale, au fost achiziționate în regim de urgență dizpozitive și echipamente pentru a face față fluxului de pacienți.

„Prin intermediul proiectului Băncii Mondiale, Republica Moldova a beneficiat de numeroase dispozitive medicale de diferite tipuri care au oferit posibilitatea să se asigure acele necesități în diagnosticare, monitorizare, acordarea asistenței medicale pacienților, în special cei cu forme severe de COVID-19. Institutul de Medicină Urgentă a primit 60 de astfel de aparate, pentru a asigura oxigenarea pacienților cu afecțiuni pulmonare severe”, a menționat șeful Departamentului de anestezie și terapie intensivă din cadrul IMU, Adrian Belîi.

Cele 200 ventilatoare de respirație artificială sunt de ultimă generație și de cea mai înaltă performanță. La Spitalul Clinic Republican din Bălți vor ajunge 18 ventilatoare. Directorul instituției a menționat: „La începutul pandemiei a fost dificil de a trata pacienții în stare gravă, deoarece dispozitive medicale pentru terapie intensivă erau foarte puține. Până acum, am primit în total 18 ventilatoare. Doar în așa mod putem consolida capacitatea instituțiilor medicale”, a declarat directorul Spitalului Clinic Municipal Bălți, Sergiu Rotari.

Informăm că, în prezent, în instituțiile spitalicești din țară sunt internați 109 pacienți în stare gravă, dintre care 16 pacienți sunt conectați la respirație asistată.

Proiectul Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova a demarat pe 28 mai 2020, fiind alocați 30 mln. euro pentru consolidarea sistemului de sănătate.

Citește și: VIDEO // La cel mai mare centru de imunizare din Bălți, doar 180 de persoane s-au vaccinat împotriva la COVID-19

loading...

Comments are closed.