Fracțiunea PSRM are un nou deputat în Parlament

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) are un nou coleg în Parlament, după ce Oleg Teterea și-a depus mandatul de deputat în legătură cu angajarea la un alt post ce este incompatibil cu statutul de parlamentar. Curtea Constituțională a validat marți, 26 mai, mandatul socialistului Nicolae Pascaru.

Nicolae Pascaru a candidat la alegerile parlamentare din februarie 2019 în circumscripția nr. 37, însă a pierdut în fața candidatului PAS, Petru Frunze. Atunci, al preciza la CEC că este președinte al Federației „Voievod ȘS Criuleni”.

Pascaru și-a făcut studiile la Colegiul de Poliție, la Universitatea de Studii Umanistice din Moldova, iar în 2009 – 2011 a făcut masteratul în domeniul științelor politice la Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. În perioada 1995-1998 a fost angajat al Detaşamentului Special de Pază în cadrul MAI. În anii 1998-2002 este profesor-antrenor al Federaţiei de Taekwondo, iar în 2002-2003 profesor-antrenor la Universitatea de Studii Umanistice. În 2007 a devenit președinte al Federaţiei de Luptă Naţională VOIEVOD și lider al Mișcării de Tineret VOIEVOD.

În 2018, președintele Igor Dodon l-a decorat pe Nicolae Pascaru cu ordinul „Gloria Muncii”

Pascaru declară că în perioada 2017 – 2018 a obținut un venit de circa 80 de mii de lei din activitatea profesională, la care se mai adaugă o indemnizație de 28 de mii de lei, dar și remitențe din Federația Rusă în mărime de 10 mii de dolari SUA.

Conform declarației de avere și interese personale, Pascaru deține opt terenuri și patru apartamente, dintre care trei au fost moștenite. Totodată, Pascaru deține și două automobile: un BMW X3, procurat în 2015 cu 10 mii de lei, dar și un Mitsubishi Outlander, procurat în 2018 cu 5 mii de euro. Candidatul socialiștilor deține și o cotă de participare de 34% în cadrul SRL-ului „Adamantis Lux”, care are ca tip de activitate domeniul construcțiilor.

Citește și: VIDEO // Dezvăluiri inedite: Care sunt probele „de fier” ce demonstrează implicarea lui Plahotniuc în furtul miliardului

Total
0
Shares
 
Total
0
Share