Furau apartamente de la persoane vulnerabile: Un cuplu din Chișinău, soț și soție, condamnat la 20 și 17 ani de închisoare

PCCOCS a demonstrat la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, vinovăția a doi membri ai unui grup infracțional în implementarea schemelor de deposedare de apartamente a cinci persoane vulnerabile din Chișinău.

Cei doi sunt un bărbat și o femeie domiciliați în Chișinău, ambii cu studii superioare, căsătoriți, cu vârsta de 56 de ani. Femeia este medic de meserie, iar bărbatul pretindea în comunicarea cu victimele că ar fi asistent social.

Faptele au avut loc în anii 2006-2012, atunci când cei doi au identificat cinci persoane cu deficiențe psihologice sau dependențe de alcool și mod de viață retras. Inculpații foloseau diferite motive inventate pentru ca să-i convingă să le perfecteze procuri de reprezentare – îngrijirea sau administrarea apartamentului, restabilirea actelor de proprietate – după care intrau în posesia apartamentelor, în mod fraudulos, unul din acestea fiind evaluat cadastral la aproape jumătate de milion de lei în acea perioadă. Într-unul din cazuri, inculpatul a obținut prin testament dreptul de proprietate asupra apartamentului uneia din victime născute în 1938, care după șapte zile a decedat, iar inculpatul ar fi putut intra în posesia apartamentului dacă nu interveneau alți factori, independenți de voința dânsului.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2014, însă din motivul schimbărilor repetate a completelor de judecată, examinarea era reluată. Astfel, bărbatul care pretindea că ar fi asistent social a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar femeia – la 17 ani de închisoare, cu interdicția în privința ambilor de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și bunurilor materiale timp de cinci ani. Potrivit sentinței, cei doi sunt acum anunțați în căutare, după ce s-au aflat în stare de arest în perioada anilor 2013-2014.

În ceea ce privește alți doi membri ai grupului infracțional, aceștia au fost achitați de instanța de judecată, iar procurorii PCCOCS urmează să conteste decizia. Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău, iar până la o decizie finală, cei doi condamnați se prevalează de prezumția nevinovăției. Cu referire la recuperarea prejudiciilor suferite de către victime în urma acestor infracțiuni, urmează ca acestea să fie examinate ca acțiune civilă în instanța de judecată. Deocamdată, a fost dispusă achitarea pagubei de aproape 250.000 lei succesorilor uneia din părțile vătămate, inclusiv prejudicii morale; precum și prejudicii morale față de alt succesor al altei părți vătămate. De asemenea, au fost aplicate sechestre pe proprietățile inculpaților.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share