Economic

Gheretele cu înghețată și băuturi răcoritoare se întorc în parcurile din Chișinău

Pinterest LinkedIn Tumblr

A fost revăzută și semnată o nouă dispoziție cu privire la desfășurarea comerțului ambulant stradal în sezonul estival 2020, a transmis Ion Ceban, primarul general al Chișinăului.

Aceasta a fost modificată după ce mai mulți comercianți au instalat ilegal, gherete peste noapte. Astfel, obiectivele de comerț amplasate fără acte permisive au fost evacuate.

Documentul nou prevede că acest tip de comerț se va desfășura în zonele de odihnă (grădini publice, parcuri, scuaruri), pe străzile și bulevardele principale ale orașului. În fiecare zonă în parte se stabilește amplasarea a câte o singură unitate de comerț ambulant (rulotă, tonetă), iar în spațiile cu circulație pietonală intensă, până la 3 unități.

Direcția generală comerț, alimentație publică și prestări servici va recepționa notificările privind inițierea activității pentru unitățile de comerț ambulant, amplasate conform locurilor stabilite.

”Amintesc că acest gen de comerț este prevăzut doar pentru perioada estivală curentă, urmând ca agentul economic să asigure evacuarea unității de comerț ambulant, odată cu expirarea termenului prevăzut în autorizația de amplasare”, scrie Ceban.

Agenții economici prestatori de servicii de comerț vor semna un angajament, prin care se obligă să respecte mai multe condiții impuse de autoritățile locale, precum:
– Respectarea normelor sanitare, inclusiv igiena și sănătatea publică, protecția consumatorilor;
– Asigurarea provenienței și calităţii mărfurilor;
– Expunerea estetică a produselor și afișarea în mod vizibil a prețurilor;
– Păstrarea curățeniei în perimetrul amplasamentului pe o rază de minimum 10 metri și colectarea deșeurilor în recipiente standardizate.

Preturile de sector, în comun cu poliția vor asigura respectarea ordinii publice, pe perioada desfășurării comerțului ambulant, și vor întreprinde acțiuni de combatere a comerțului stradal ilicit.

Primăria susține activitatea agenţilor economici care prestează servicii în domeniul comerţului ambulant stradal în perioada de vară, dar cu respectarea tuturor normativelor stabilite de Primăria Chişinău: legal, estetic şi sigur din punct de vedere epidemiologic.

Performanța unui bărbat de la Palanca: Reținut la a cincea tentativă de traversare ilegală a frontierei de stat

loading...

Comments are closed.