Igor Dodon a anunțat când va avea loc următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate. Care vor fi subiectele abordate

Consiliului Suprem de Securitate se va întruni joi, 14 mai, într-o nouă ședință, unde se vor aborda subiectele furtului miliardului și al Aeroportului Internațional Chișinău, transmite Telegraph.md

Despre aceasta a anunțat Igor Dodon după ședința de azi-dimineață.

„Sunt mai multe subiecte, dar două de interes național – furtul miliardului și Aeroportul Internațional Chișinău. Pe ambele subiecte avem progrese și anume prin aceasta se explică frica unor deputați, care în ultimul timp încearcă să facă anumite mișcări în Parlament, pentru că știu că se strânge funia și le vine timpul”, a declarat Igor Dodon luni dimineața.

„Joi vom puncta, și dacă vom avea posibilitatea, vom spune și public privind decizii și informații la aceste subiecte de interes național”, a adăugat el.

Amintim că ultima ședință a CSS a avut loc la data de 7 aprilie curent, când s-a discutat despre implementarea de măsuri în contextul pandemiei de COVID-19.

Citește și: OFICIAL // Igor Dodon a anunțat că negocierile privind acordarea împrumutului rusesc, vor fi reluate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share