Politic

Igor Dodon a dat asigurări că va continua să ajute oamenii și după încheierea mandatului de președinte al țării

Pinterest LinkedIn Tumblr

Igor Dodon a dat asigurări că va continua să ajute oamenii și după încheierea mandatului de președinte al țării. Dodon a declarat, în cadrul emisiunii de vineri, că în patru ani de președinție a ajutat personal sute de mii de cetățeni și a invitat-o și pe Maia Sandu să facă același lucru, transmite Telegraph.md, cu referire la BreakingNews.md

”Vreau să promit că voi continua să ajut oamenii. În ultimii patru ani am ajutat peste 300 de mii de cetățeni, unde le-am cumpărat o casă că sunt mulți copii și le-a ars casa. Sunt multe situații dificile, am ajutat bătrânii, operații la copii cu auzul, multe. Îi urez doamnei Maia Sandu, după ce îi va fi validat mandatul de președinte, să procedeze exact așa, să ajute oamenii”, a spus Dodon.

Igor Dodon a mai menționat că în viitorul imediat următor și-a pus ca scop să meargă masiv în teritoriu. În primul rând, spune Igor Dodon, va vizita acele localități unde la alegerile prezidențiale s-a votat pentru el mai mult de 50%.

”Toate satele din Republica Moldova care au votat peste 50% pentru Igor Dodon la alegerile prezidențiale, le voi vizita prioritar în următoarea perioadă”, a spus președintele.

Prima vizită în teritoriu va fi sâmbătă, 21 noiembrie, în UTA Găgăuzia unde 95% din alegători au votat pentru Igor Dodon.

Igor Dodon: „Varianta ideală în Parlament ar fi o coaliție largă între stânga și dreapta politică”

loading...

Comments are closed.