Igor Dodon despre creditul rusesc și inițiativele opoziției de blocare a acestuia: “Candu, Sandu și toți, întoarceți miliardul de dolari furat și atunci nu vom avea nevoie de banii de la ruși”

Președintele RM, Igor Dodon explică de ce opoziția încearcă blocarea creditului rusesc, prin apelurile și sesizările la Curtea Constituțională din ultima perioadă, transmite Telegraph.md

Astfel, șeful statului afirmă că adversarii politici își doresc ca Executivul și autoritățile corespunzătoare să intre în incapacitate de plată a pensiilor și salariilor.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii săptămânale “Președintele răspunde”.

Totodată, Dodon explică că în caz că opoziției îi reușește și creditul rusesc de 200 milioane euro va fi anulat de Curtea Constituțională, atunci cheltuielile bugetare vor trebui reduse cu 4 miliarde de lei.

”Este vorba de drumuri, dar noi am promis în fiecare sat câte 1 milion de lei și am alocat acești bani; de ajutorul social; de ajutorul pentru agenții economici; de compensarea dobânzilor la credite pentru agenții economici; de 2775 de lei pe care îi plătim șomerilor; de 600 milioane de lei pentru sectorul medical”, afirmă Dodon.

Șeful statului consideră că pentru adversarii politici nu contează atât condițiile creditului, cât originea lui. Astfel, Dodon motivează toate aceste încercări de blocaj din partea opoziției prin faptul că creditul ar fi rusesc, ceea ce nu convine politicienilor de pe dreapta.

Cu toate acestea Moldova are nevoie de acești bani petru a menține o stabilitate bugetară, or veniturile la buget au scăzut de două ori, dar salariile și pensiile oricum trebuiesc achitate la timp.

”Ne-am adresat și în Est și în Vest pentru a obține suport. Primii care au reacționat au fost partenerii noștri din Federația Rusă. Putem discuta dacă este convenabil sau nu, dar văd că deja mulți oponenți de dreapta care ne criticau inițial spun că condițiile sunt foarte bune”, a spus Dodon.

Totodată  Igor Dodon a venit și cu un mesaj pentru opoziție, în contextul actual:

”Candu, Sandu și toți, întoarceți miliardul de dolari furat și atunci nu vom avea nevoie de banii de la ruși sau dacă sunt gata europenii, americanii să ne acorde 400-500 de milioane în aceleași condiții, să le acorde, statul le va investi în economie”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share