Actualitate

Igor Dodon, în întrevedere de lucru cu reprezentanții asociațiilor companiilor de transport. Despre ce s-a discutat

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere de lucru cu reprezentanții asociațiilor companiilor de transport, transmite Telegraph.md

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre situația actuală din domeniul transportului de mărfuri care are un rol primordial în dezvoltarea infrastructurii, situația din domeniul operațiunilor de export-import, precum și a transportului de pasageri.

S-a constatat o înrăutățirea gravă a situației în această ramură, ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Totodată, a fost menționat faptul că după finalizarea epidemiei, problemele în domeniul respectiv, dar și în economie în ansamblu vor rămîne, iar restabilirea activității în regim normal va fi lentă.

„I-am asigurat pe interlocutori că actuala conducere a țării cunoaște problemele din această ramură, dar și din alte domenii, iar săptămîna viitoare, după dezbaterile organizate cu reprezentanții fiecărui domeniu, vom lansa un pachet de inițiative pentru fiecare sector al economiei.”, a declarat Igor Dodon.

Citește și: Mesajul lui Igor Dodon cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical

loading...

Comments are closed.