Igor Dodon participă în aceste zile la întâlniri cu reprezentanții conducerii Mitropoliei

Președintele Igor Dodon va avea zilele acestea mai multe întâlniri cu reprezentanții conducerii Mitropoliei, dar și în mod direct cu mai mulți preoți, în legătură cu situația actuală din viața bisericească și religioasă, când contactul Bisericii cu enoriașii este limitat și activitatea perturbată de măsurile privind prevenirea răspândirii pandemiei, transmite Telegraph.md

În acest context, președintele a avut astăzi o întâlnire cu Părintele Sergiu, Parohul Bisericii de Lemn, unde și este ctitor. S-a discutat despre măsurile luate de conducerea statului împreună cu Mitropolia privind petrecerea slujbelor fără enoriași în acest an, despre măsurile organizatorice luate pentru ca aceștia să poată urmări în direct la televizor Slujba de Înviere, dar și alte teme care țin de sprijinirea Bisericii pentru a depăși această perioadă grea. De asemenea, ca în fiecare an cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, familia prezidențială a venit cu un suport pentru Biserica de Lemn.

Chiar dacă accesul individual al enoriașilor în Biserici în afara slujbelor nu este interzis, șeful statului amintește că în ceea ce privește oficierea slujbelor rămâne în vigoare recomandarea autorităților ca enoriașii să se abțină de a participa la ele, din motive ce țin de respectarea distanțării sociale, atât de necesare pentru a preveni răspândirea pandemiei.

“Așa cum am declarat anterior, în acest an nu voi participa la Slujba de Înviere, care se organizează în noaptea din ajunul Paștelui. Voi #staacasa alături de familie, ceea ce vă recomand și Dvs.” mai declară președintele.

Citește și: Igor Dodon vine cu un mesaj special de Paște

Total
0
Shares
 
Total
0
Share