Vinăria Purcari continuă atacul împotriva concurentului său – Timbrus Purcari Estate

Pentru 17 noiembrie 2021 este numită o nouă ședință a Consiliului Local al s. Purcari, raionul Ștefan Vodă, la care, deja pentru a treia dată, va fi analizată și supusă votării solicitarea abuzivă a IM ”Vinăria Purcari” privind revocarea permisiunii de folosire a toponimului Purcari în activitatea concurentului său – «Timbrus Purcari Estate» SRL.

La ședința anterioară a Consiliului Local, din 10 septembrie 2021 (la care a fost prezent și jurnalistul portalului www.telegraph.md), voturile consilierilor locali au fost împărțite, din 12 prezenți, 6 au votat „pro” și 6 „contra”, astfel nu a fost luată o decizie finală, ceea ce înseamnă că actul administrativ eliberat companiei «Bravo Wine» SRL (actualmente «Timbrus Purcari Estate» SRL), emis în 2013, a rămas în vigoare și este perfect valabil.

De remarcat este faptul că, Comisia de specialitate a Consiliului Local a emis un aviz negativ la această temă și a recomandat membrilor Consiliului să refuze cererea IM „Vinăria Purcari” SRL de revocare a actului administrativ legal emis anterior încă în 2013. Avizul negativ a fost menținut și la ședința Comisiei de specializate care a avut loc ieri, 15 noiembrie 2021.

Anume recomandarea în cauză a Comisiei de profil, precum și indignarea rezonabilă a unora dintre consilierii locali și înțelegerea lor că o astfel de „acțiune” nu are nicio legătură cu interesele locuitorilor comunei Purcari și că ei nu pot fi un instrument în lupta concurențială dintre doi agenți economici, au fost principalii factori care au influențat rezultatele votului.

Este evident, că încercarea IM „Vinăria Purcari” SRL, cu mâinile consilierilor locali, de a-și rezolva interesele comerciale proprii, nu are nici o legătură nu doar cu principiile concurenței loiale, ci și cu normele legii, întrucât compania «Timbrus Purcari Estate» SRL a primit permisiunea de mai sus în mod absolut legal, fără nici o limitare sau restricție, nu a încălcat nici o condiție și în mod regulat pe toată perioada achită impozitul special la bugetul local al comunei Purcari, din fiecare sticlă vândută, pentru utilizarea acestui toponim.

Altceva nu este clar – care sunt motivele deciziei consilierilor, care au votat pentru retragerea permisiunii menționate mai sus!? Având și așa, probabil, un buget deloc bogat, localitatea va pierde venituri financiare stabile, ceea ce înseamnă că va deveni mai săracă! Astfel de decizii așteaptă locuitorii satului Purcarii de la consilierii locali aleși?

Iar dacă astfel de decizii sunt contrare intereselor localnicilor, poate atunci acesta este rezultatul influenței sau presiunii IM „Vinăria Purcari” SRL asupra unor consilieri!?

Dar aceasta este o cu totul altă poveste…

Istoria conflictului și încercările de monopolizare a toponimului

Încă de la începutul apariției pe piață în anul 2016 a produselor Timbrus, IM “Vinăria Purcari” SRL a recurs la diverse metode anticoncurențiale pentru a restrânge dreptul legal al «Timbrus Purcari Estate» SRL de a utiliza indicația geografică Purcari pe produsele sale.

Cu toate acestea, de-a lungul ultimilor cinci ani, IM “Vinăria Purcari” SRL nu a putut demonstra, în nici o instanță de judecată sau de alt fel, că ar fi încălcate drepturile lor, de către societatea «Timbrus Purcari Estate» SRL. De altfel, Curtea Supremă de Justiție, încă în 2017, a constatat că IM „Vinăria Purcari” SRL nu are dreptul exclusiv de utilizare a denumirii geografice Purcari și că această companie nu are dreptul să interzică terților utilizarea loială a denumirii geografice „Purcari”.

Unele materiale cu referire la acest conflict la următoarele link-uri:

Se pare că IM „Vinăria Purcari” SRL a considerat că decizia de revocare a actului administrativ din 2013 este „ultima șansă” pentru ei și, cu mâna consilierilor, își vor „consolida” monopolul asupra folosirii toponimului Purcari.

Prin urmare, aceasta este deja a treia încercare de a-și rezolva propriile interese comerciale cu mâinile altcuiva, iar dacă prima dată ei nu a primit nici un singur vot „pentru” în martie 2020, atunci în septembrie 2021 deja 6 consilieri i-au susținut, ce se va întâmpla pe 17 noiembrie 2021?

Va câștiga bunul simț, sau „argumentele” IM „Vinăria Purcari” SRL, pe care se pare că le-au găsit pentru unii dintre consilieri?

Totodată, și acest lucru este important, compania «Timbrus Purcari Estate» SRL, folosește indicația geografică Purcari pe produsele sale, nu numai în baza permisiunii acordate de Consiliul Local Purcari în anul 2013, ci și în baza dreptului ce decurge din Legea viei și vinului, precum și din Reglementările tehnice ale acesteia, întrucât 100% din podgoriile companiei sunt amplasate în satul Purcari.

O dispută economică sau ceva mai mult?

Acest conflict trezește un interes public sporit și probabil va avea atât o continuare, cât și o rezonanță corespunzătoare.

Astfel, la ultima ședință din 10 septembrie au fost prezenți reprezentanți ai mai multor mass-media, iar jurnalistul portalului www.telegraph.md a reușit să obțină un comentariu de la acționarul principal și administratorul «Timbrus Purcari Estate» SRL, în care și-a exprimat opinia că ”… esența conflictului nu stă atât în plan economic, cât în reticența IM „Vinaria Purcari” SRL de a pierde acel monopol, pe care il au de facto, dar care este ilegal de jure, și de care, încă din 2003, s-au bucurat în legătură cu utilizarea indicației geografice Purcari. Această luptă nu este atât cu «Timbrus Purcari Estate» SRL, cât emanarea dorinței IM „Vinăria Purcari” SRL de a exclude orice precedent pentru viitor, astfel încât nimeni să nu apară vreodată cu dorința de a investi în această regiune și de a „revendica” poziția exclusivă și privilegiată, așa cum își închipuie cei de la IM „Vinăria Purcari” SRL”, a spus Evghenii Bondarțov.

Într-adevăr, acesta este un caz fără precedent în istoria modernă a vinificației în Moldova, când lupta în jurul celei mai renumite regiuni viticole a Moldovei devine atât de serioasă și îndelungată.

Și se pare că părțile în conflict intenționează să „meargă până la capăt”

Vom urmări evoluția situației.

Total
0
Shares
Total
0
Share