Externe

În Berlin, nerespectarea distanței sociale va fi pedepsită cu amenzi de 500 de euro

Pinterest LinkedIn Tumblr

Nerespectarea distanţării sociale minime de 1,5 metri pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus va fi pedepsită la Berlin cu o amendă de până la 500 de euro, a anunţat primăria capitalei germane, potrivit AFP.

Germania şi-a prelungit cel puţin până la 19 aprilie măsurile de distanţare socială şi restricţiile (închiderea şcolilor, restaurantelor, aşezămintelor culturale, barurilor şi cluburilor). De asemenea, adunarea în grupuri de peste două persoane este interzisă.

Fiecare dintre cele 16 landuri a adoptat în paralel o serie de amenzi pentru aplicarea acestor măsuri.

La Berlin, nerespectarea distanţei regulamentare de 1,5 metri va fi pasibilă de o amendă de 500 de euro, a decis joi seara Senatul Berlinului.

De asemenea, „oricine îşi părăseşte locuinţa fără un motiv valabil va trebui să plătească între 10 şi 100 de euro amendă”, a avertizat primarul social-democrat al Berlinului, Michael Muller.

Deşi pentru capitală nu a fost impusă măsura izolării totale, locuitorii sunt invitaţi să rămână în case şi să iasă doar pentru a merge la cumpărături, a consulta un medic sau a face o plimbare în parc, departe de ceilalţi.

Dacă un restaurant decide să se deschidă la un moment dat, amenda de care sunt pasibili proprietarii acestuia variază de la 1.000 la 10.000 de euro. Acelaşi tarif va fi aplicat şi persoanelor care primesc turişti sau îşi subînchiriază cazarea.

În alte landuri, cum ar fi Hesse, amenda pentru nerespectarea distanţării sociale poate fi şi mai dură, ajungând până la 1.000 de euro.

Germania înregistra vineri dimineaţă 79.696 de cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus (+6.174 în 24 de ore) şi 1.017 decese, potrivit Institutului Robert Koch. La Berlin au fost recenzate oficial circa 3.202 de cazuri.

Sursa: agerpres.ro 

Citește și: COVID-19 // Germania majoarează numărul paturilor din secțiile de reanimare la 40 000

loading...

Comments are closed.