În Marea Britanie urmează să aibă loc în această săptămână cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani

În Marea Britanie este programată săptămâna aceasta cea mai mare grevă feroviară din ultimii 30 de ani, care va cuprinde marți inclusiv metroul din Londra și se va repercuta și asupra altor ramuri economice.

Sindicatele din căile ferate cer salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, dar nemulțumiri sunt și la colegii lor din învățământ și sănătate, care amenință cu o grevă generală.

Greva din transporturi va bloca Marea Britanie marți, joi și sâmbătă, săptămâna viitoare. De asemenea, va afecta metroul din Londra. Este cea mai mare grevă din ultimele decenii. Guvernul are planuri de urgență pentru a asigura transportul de medicamente, alimente și carburanți pe perioada grevei. Transportului feroviar din Marea Britanie este privatizat. Inflația a ajuns la 10% și continuă să crească. Sindicaliștii cer salarii mai mari, care să compenseze în termeni reali inflația și condiții mai bune de muncă. Liderii sindicatelor susțin că în ciuda crizelor din ultima perioadă, acționarii firmelor de transport au încasat sume uriașe ca profit, în timp ce muncitorii au rămas cu salarii cu care se descurcă din ce în ce mai greu, iar unii dintre ei riscă să-și piardă locurile de muncă în urma unor restructurări.

Ministrul transporturilor, Grant Shapps, amintește că în perioada pandemiei, guvernul a ajutat firmele feroviare cu subvenții de 16 miliarde de lire ca să păstreze toate locurile de muncă. El îi acuză pe sindicaliști că prin greva lor, pedepsesc milioane de oameni nevinovați. Ministrul transporturilor spune că greva va afecta copiii care au examene sau persoane vulnerabile, care se bazează pe transportul public. Sindicaliștii, pe de altă parte, susțin că vina aparține politicienilor, care refuză să participe la discuții în mod constructiv, pentru a se ajunge la o înțelegere. Sindicaliștii dau exemple de muncitori din sistemul feroviar care lucrează cu normă întreagă și care nu își permit să pună mâncare pe masă pentru familiile lor, având nevoie de ajutor de la bănci de alimente, organizații caritabile care ajută familii în dificultate. Sindicaliștii feroviari nu sunt singurii nemulțumiți. Sindicate din învățământ și sănătate au anunțat că iau în considerare consultarea membrilor în vederea declanșării unei greve generale în această toamnă.

Total
0
Shares
Total
0
Share