Ion Ceban cere demisia lui Victor Chironda: Dacă se respectă, ar trebui să își dea demisia

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban îi cere viceprimarului Victor Chironda, responsabil de problemele de arhitectură ale Capitalei, să își dea demisia. În caz contrar, spune edilul, îl va demite el însuși. Solicitarea vine după scandalul din jurul demolării „Hotelului Național” și ancheta de serviciu inițiată pe numele lui Chironda, după ce acesta ar fi lipsit mai multe zile de la serviciu. Deși Chironda se află încă oficial în funcție, Ceban susține că va semna curând o dispoziție privind distribuirea altor persoane a atribuțiilor care îi revin viceprimarului, relatează TV8.md.

Într-o conferință de presă, Ion Ceban l-a acuzat pe Victor Chironda de faptul că nu și-a făcut bine munca și a menționat că majoritatea proiectelor inițiate de acesta au restanțe mari, iar în cazul multora dintre ele, lucrurile s-ar fi mișcat din loc abia după ce s-ar fi implicat personal.

„Singurul lucru pe care mi-l poate reproșa e că l-am pus să muncească, iar rezultatele sunt foarte timide. Dacă se respectă, ar trebui să își dea demisia. Dacă nu o va face, voi iniția eu procedurile care se impun”, a declarat primarul Capitalei.

Primarul a trecut în revistă și o serie de proiecte de care ar fi fost responsabil Victor Chironda, dar care ar fi fost cu greu duse la capăt sau chiar deloc.

„Conceptul cu privire la comerțul stradal: trebuia să vină cu soluții în martie, nu a venit nici în iunie, când am avut acel balamuc cu gheretele. L-a preluat Inga Ionesii și pe acel segment l-a dus la bun sfârșit. Reparația drumurilor: calitatea lucrărilor, implicare zero. L-ați văzut undeva? a fost ilie ceban, care e responsabil de segmentul juridic. Reabilitarea parcurilor și zonelor verzi: sunt multe pe care le-am făcut. implicare zero”, a specificat Ceban.

Ceban a menționat că regretă că l-a invitat pe Chironda în echipă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share