Ion Chicu, la Călărasi: Guvernul a majorat bugetul proiectelor investiționale pentru 2021. Dezvoltarea regională rămâne o prioritate

Primi-ministrul Ion Chicu a efectuat astăzi o vizită de lucru în raionul Călărași unde a discutat cu autoritățile publice locale de nivelul I și II despre problemele cu care se confruntă locuitorii din regiune.

Premierul a vorbit conducerii raionului și aleșilor locali că în pofida situației pandemice, veniturile la buget au fost restabilite, astfel Executivul își va onora toate obligațiunile față de cetățeni: ”Guvernul a majorat bugetul pentru proiectele investiționale pentru anul 2021, astfel, dezvoltarea regională rămâne prioritatea noastră și pentru anul viitor”, a menționat prim-ministrul.

De asemenea, premierul a amintit că în cadrul ședinței de Guvern de ieri a fost luată decizia de a achita premiul anual angajaților din sectorul bugetar din domeniul învățământului, culturii, medicinei, și altor categorii, care vor fi achitate în luna decembrie.

În cadrul discuțiilor, aleșii locali au abordat problema aprovizionării cu apă potabilă. Premierul a informat că apeductul Chișinău – Strășeni – Călărași capătă contur, fiind definitivat proiectul tehnic: ”Acest proiect este un pas enorm spre schimbarea situației privind aprovizionarea cu apă și canalizare a regiunilor”, a menționat premierul.

Directorul Spitalului Raional Călărași, Silvia Bobescu a solicitat intervenția premierului pentru ca instituția pe care o conduce să obțină o ambulanță performantă pentru transportarea pacienților grav bolnavi spre spitalele din Chișinău. De asemenea, șefa instituției a menționat că toate cadrele medicale din raion se bucură de suportul salarial oferit de Guvern. În context, premierul a ținut să mulțumească medicilor pentru efortul depus în prevenirea și tratarea cetățenilor de COVIDE-19 și a reiterat că pentru anul 2021 sunt prevăzute alte creșteri salariale pentru cadrele medicale. De asemenea, a dat asigurări că repartizarea în raioane a ambulanțelor va începe până la sfârșitul lunii noiembrie, atunci când urmează să vină primul lot din Turcia.

”Vreau să aduc mulțumiri medicilor, care din prima zi ne oferă suport colosal în lupta cu COVID-19. Situația epidemiologică în raion este destul de bună, sperăm să se mențină situația sub control”, a mai spus Ion Chicu.

În cadrul vizitei la Călărași, prim-ministrul a vorbit și cu locuitorii satului Pitușca despre problemele cu care se confruntă. Printre acestea sunt: conectarea la rețelele de gaz, lipsa cadrelor în instituțiile de învățământ și spitale, necesitatea reparației acoperișului casei de cultură, reabilitarea drumurilor ș.a.

Șeful Guvernului a vizitat și un depozit modern pentru păstrarea fructelor din localitatea Vărzăreștii Noi, dotat cu un frigider agricol modern. Pentru procurarea acestuia, statul a venit cu un suport de cca 1,5 milioane lei.

Premierul a menționat că pentru dezvoltarea în continuare a regiunii este nevoie de reabilitarea drumului local Vărzărești – Pitușca: ”În perioada de iarnă, drumul principal este impracticabil, de aceea o sa investim în reparația acestuia. În acest mod, pe de o parte vom asigura conectarea acestor două localitați, iar pe de altă parte vom da un imbold pentru dezvoltarea economică”, a conchis premierul.

Citește și: Prim-ministrul Ion Chicu a inspectat mersul lucrărilor de reparație a drumului Hârbovăț – Onișcani – Dereneu

Total
0
Shares
Total
0
Share