Liderul cecen Ramzan Kadârov anunță că este gata să renunțe la funcție

Ramzan Kadarov, Cecenia, islamism, toleranta, vladimir putin

Liderul cecen Ramzan Kadârov a anunțat că este pregătit să renunțe la funcție, lăsând Kremlinul să îi aleagă succesorul, transmite Reuters.

Kadârov (41 de ani), tatăl a 12 copii, a fost acuzat de organizațiile pentru drepturile omului de arestări arbitrare și torturi contra opozanților, toleranță zero față de minoritățile sexuale și declarații politice stânjenitoare pentru Kremlin.

Fost rebel islamist, aflat la conducerea Ceceniei începând din 2007, Kadârov a fost reconfirmat în funcție de președintele rus Vladimir Putin în martie anul trecut, dar a fost avertizat că legislația rusă trebuie să fie implementată strict în republica caucaziană cu majoritate musulmană, transmite Agerpres.

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să demisioneze, Ramzan Kadârov a răspuns: ”Pot spune că acesta este visul meu”. ‘‘Cândva a fost nevoie de oameni ca mine pentru a lupta, pentru a pune lucrurile în ordine. Acum avem ordine și prosperitate … și a sosit timpul schimbărilor în Republica Cecenă”, a declarat Kadârov pentru postul Rossiya 1.

El a fost întrebat și pe cine ar vedea drept succesor al său în actuala funcție. ”Aceasta este prerogativa conducerii statului. Dacă mă întrebați, există câteva persoane care sunt 100% capabile de a îndeplini aceste responsabilități la cel mai înalt nivel”, a răspuns liderul cecen, fără a oferi alte detalii.

Devastată de două conflicte în care trupele guvernamentale au luptat contra rebelilor separatiști, Cecenia a fost reconstruită grație fondurilor generoase venite de la bugetul federal al Rusiei, fiind una dintre regiunile cu cele mai multe subvenții.

Descriindu-l pe Vladimir Putin drept ‘idolul’ său, Ramzan Kadârov a declarat că este ‘gata să moară’ pentru președintele rus și să-i îndeplinească orice ordin. El a negat ferm orice implicare a cecenilor în asasinarea liderului opoziției ruse Boris Nemțov în 2015. În luna iunie, un tribunal moscovit a condamnat cinci bărbați ceceni pentru uciderea lui Nemțov, unul dintre cei mai duri critici ai lui Putin.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share