Economic

MEI a organizat cea de-a V-a Reuniune a subcomitetului de Asociere RM– UE pentru comerț și dezvoltare durabilă

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Economiei și Infrastructurii a organizat cea de-a V-a Reuniune a subcomitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru comerț și dezvoltare durabilă (TSD). În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și experți din Uniunea Europeană.

Participanții au făcut un schimb de opinii privind impactul pandemiei COVID-19 asupra situației economice și sociale, măsurile adoptate pentru a atenua impactul acesteia, în același timp subliniind rolul imperativ a dezvoltării durabile în consolidarea unei economii mai rezistente ca urmare a crizei generate de COVID-19.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost pusă în discuție importanța și necesitatea digitalizării economiei și dezvoltarea comerțului electronic. În context, Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, a declarat că pentru diminuarea impactului negativ al crizei pandemice, Ministerul Economiei și Infrastructurii a demarat elaborarea unui program post-COVID-19 pentru perioada 2020-2021. Scopul acestuia rezidă din necesitatea identificării măsurilor de revigorare economică, ameliorare a indicatorilor macroeconomici, de creștere a activității antreprenoriale în Republica Moldova, precum și facilitarea interacțiunii la distanță dintre Guvern, comunitatea de afaceri și consumatori.

Un alt subiect de pe agenda Reuniunii s-a referit la proiectul de modificare a Codului muncii, experții UE încurajând finalizarea rapidă a proiectului, totodată menționând că Republica Moldova are toată susținerea și asistența Organizației Internaționale a Muncii, astfel încât toate modificările să corespundă normelor internaționale.

Cu privire la implementarea politicilor în domeniul protecției mediului, Republica Moldova a informat despre aprobarea hotărârii Guvernului privind aderarea țării noastre la Amendamentul la Protocolul de la Montreal și punerea în aplicare a convențiilor de mediu, și anume privind schimbările climatice, diversitatea biologică, precum și comerțul internațional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariție.

În final, experții europeni au apreciat progresele înregistrate de țara noastră privind alinierea legislației naționale la cea europeană, precum și reformele demarate în sectoarele de referință, totodată venind cu o serie de recomandări în vederea implementării eficiente a practicilor europene în comerț și dezvoltare durabilă pe toate sectoarele.

Citește și: Pe agenda sesiunii Parlamentului European a fost inclusă adoptarea Raportului cu privire la implementarea Acordului de Asociere RM-UE

loading...

Comments are closed.