Ministrul Ion Perju în inspecție la Întreprinderea Silvică Edineț

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU, a inspectat, astăzi, Întreprinderea Silvică Edineț. Oficialul a avut o ședință de lucru cu silvicultorii din nordul țării în cadrul căreia a abordat prioritățile în sectorul silvic, combaterea defrișărilor ilegale și sporirea suprafețelor împădurite.

„La venirea în funcția de ministru, am stabilit un șir de priorități una dintre care a fost și rămâne combaterea defrișărilor ilicite de pădure, dar și sporirea suprafețelor împădurite. Nu voi admite și nu voi mai tolera iresponsabilitatea, neprofesionalismul și neglijența în ramura silviculturii. Cei care vor întreprinde acțiuni ilegale, vor fi sancționați conform legislației în vigoare”, a precizat Ion PERJU.

În același context, ministrul a avertizat responsabilii din domeniul silviculturii să manifeste o atitudine responsabilă și profesionistă în domeniu și să nu întreprindă acțiuni ilegale, dar să își canalizeze eforturile în contracararea defrișărilor ilicite.  Ion PERJU a solicitat, totodată, transparență în activitate și colaborare eficientă cu instituțiile abilitate ale statului.

”Constat că în direcția respectivă nu se depun suficiente eforturi, din acest considerent cer responsabilitate maxima, astfel, de vizite, ședințe vom avea periodic. Daca situația nu se va îmbunătăți vor fi și consecințe. De asemenea, vă cer să faceți public planul anual  al acțiunilor pentru sporirea suprafețelor împădurite. Vă cer să vă canalizați eforturile în trei direcții de bază: prevenirea și contracararea defrișărilor ilicite; colaborarea eficientă cu instituțiile abilitatea statului, în special cu organele procuraturii și informarea publicului despre măsurile de sanitărie silvică”.

Totodată, ministrul a solicitat să îi fie prezentată informația actualizată  pe activitățile desfășurate.

La rândul său, directorul Agenției „Moldsilva”, Dumitru Cojocaru, a solicitat silvicultorilor să implementeze noi metode privind protejarea fondului forestier de ilegalități.

În cadrul discuțiilor au mai fost abordate mai multe subiecte ce se referă la normativele la lucrările silvice, posibilitatea majorării volumului produselor nelemnoase și accesorii, dar și alte activități cotidiene ale silvicultorilor.

Citește și: MAI și Academia de Administrare Publică semnează un acord de colaborare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share