Ministrul Oleg Țulea a avut o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță

Subiectele prioritare şi dinamica curentă în realizarea obiectivelor din agenda bilaterală au fost discutate în cadrul întrevederii ministrului Oleg Țulea cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Ministrul Oleg Țulea a reiterat interesul de a impulsiona dialogul politic și de a extinde cooperarea sectorială moldo-română în conformitate cu prioritățile convenite în cadrul consultărilor interministeriale la nivel de secretar de stat, care au avut loc la București pe data de 17 august curent.

Având în vedere procesele electorale din Republica Moldova și România, interlocutorii au efectuat un schimb de opinii despre unele aspecte ce țin de organizarea secțiilor de votare pentru conaționalii care locuiesc pe teritoriul ambelor state.

Oficialii au pus în discuție și modalitățile de aprofundare a cooperării bilaterale pe dimensiunea combaterii răspândirii pandemiei. În context, a fost solicitat sprijinul României în facilitarea achiziționării unor doze de vaccin împotriva COVID-19.

Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii a vizat colaborarea în cadrul formatelor regionale și multilaterale, inclusiv sprijinul reciproc al candidaturilor naționale în cadrul organizațiilor internaționale.

Citește și: Ministrul Oleg Țulea a participat cu un discurs în cadrul Reuniunii la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Total
0
Shares
Total
0
Share