Mold-Street îi dă o lecție lui Andrei Năstase: ANTA nu poate anula tarifele majorate

Moldstreet, Prețul biletelor, Andrei Năstase, PPDA

Liderii Partidului Platforma DA (PPDA) cer Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) anularea ordinului de majorare a tarifelor pentru călătoriile interurbane și crearea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului, care să propună modificări ale legislației pentru a îmbunătăți situația din domeniu, relatează Mold-Street.com.

“Platforma DA consideră că procesul de aprobare a unor tarife reale de transportare, care ar acoperi costurile operatorilor din domeniu trebuie în mod obligatoriu sincronizat cu demonopolizarea ramurii transportului, îmbunătățirea substanțială a managementului în domeniu, modernizarea semnificativă a condițiilor de confort în transportul public, lupta intransingentă cu corupția în sistemul de autorizare și control al rutelor interurbane și protejarea specială a celor mai vulnerabile segmente ale populației”, se arată într-o declarație făcută de liderii PPDA în frunte cu Andrei Năstase.

Totodată ei au solicitat crearea unui grup de lucru cu participarea asociațiilor transportatorilor, sindicatelor și reprezentanților Guvernului și Parlamentului, care în termeni proximi să propună modificări la legislație.

Reprezentanții PPDA susțin că, dacă acest lucru nu va fi făcut, deputații din fracțiunea PPDA vor înainta o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Anatol Usatîi.

Curios este că deşi Platforma DA cere ANTA să anuleze de urgență ordinul privind majorarea tarifelor de transport al pasagerilor, instituţia respectivă nu poate decide aşa-ceva.

Or ordinul de majorare a fost emis de ministrul Economiei, Anatol Usatîi. Totodată Codul Transporturilor Rutiere prevede că “tarifele la serviciile de transport rutier prin servicii regulate în trafic raional şi interraional, la serviciile de autogară și la serviciile stațiilor de inspecție tehnică, sînt stabilite de organul central de specialitate, iar tarifele la serviciile de transport rutier prin servicii regulate în trafic local sau municipal sînt stabilite de către consiliile locale sau municipale, după caz, conform metodologiei aprobate de Guvern”.

Acelaşi cod spune că organul central de specialitate este Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Aminitim că începând cu 1 ianuarie 2020, tarifele la călătoriile interurbane au fost majorate de la 48 la 60-70 de bani per kilometru, în funcție de categoria de confort.

În ultimele luni, transportatorii au organizat mai multe proteste și au cerut majorarea tarifelor. Aceștia și-au argumentat solicitarea prin faptul că prețurile la bilete nu au mai fost modificate din anul 2013, iar operatorii de transport suportă pierderi. Transportatorii au insistat pe majorarea tarifului pentru călătorii de la 48 de bani la un tarif de circa 76 de bani pentru un kilometru.

Aminitim că fostul Minister al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), împuternicirile căruia au fost preluate de Ministerul Economiei, a fost obligat prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 24 decembrie 2012, menținută pe 8 august 2013 de Curtea Supremă de Justiție, să majoreze tariful până la 58 de bani pentru kilometru.

În conformitate cu o tranzacție de determinare a modalității de executare a hotărârii instanței, ministerul a decis să majoreze treptat prețul călătoriei, cu 10 bani (de la 38 la 48 de bani – din 1 noiembrie 2013) și cu încă 10 bani – până la 58 de bani pentru un kilometru de la 1 aprilie 2015.

Ultima nu a fost executată de minister. Pe parcursul anilor, transportatorii de câteva ori au solicitat ajustarea tarifelor, dar autoritățile au refuzat invocând diferite tertipuri, inclusiv și pentru că se apropie alegerile, așa cum s-a întâmplat în 2014 și în 2018.

Citește și: Inițiativa Maiei Sandu a intrat în vigoare. Cumpărăturile de peste hotare sunt impozitate

Total
0
Shares
 
Total
0
Share