Noul Ambasador al Republicii Moldova în Italia și-a prezentat scrisorile de acreditare în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Roma

Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Anatolie Urecheanu, și-a prezentat ieri scrisorile de acreditare președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Quirinale din Roma.

Înmânarea scrisorilor a fost urmată de o audienţă privată, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii privind dialogul moldo-italian, precum și ultimele evoluții pe plan regional.

Ambasadorul Urecheanu s-a referit la prioritățile mandatului său, evidențiind importanța aprofundării în continuare a bunei cooperări între cele două state pe diverse domenii printre care dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova, susţinerea eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, impulsionarea schimburilor comercial-economice. Protecția drepturilor cetățenilor și colaborarea strânsă cu numeroasa comunitate moldovenească din Italia reprezintă o legătură puternică între țările noastre, fiind de asemenea o preocupare permanentă a activității misiunii diplomatice.

Președintele Sergio Mattarella a adresat felicitări noului ambasador al Republicii Moldova, urându-i succes în misiunea sa și asigurându-l de întreg sprijinul din partea autorităților italiene în exercitarea mandatului.

Citește și: Cine sunt noii Ambasadori ai Republicii Moldova în China și Estonia

Total
0
Shares
 
Total
0
Share