Social

O clinică privată a donat un aparat nou de ventilare artificială Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Palade”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Palade”, antrenat în tratarea pacienților cu COVID-19, a beneficiat de o donație sub formă de ajutor umanitar, din partea unei instituții medicale private, în cadrul campaniei privind lupta contra noului coronavirus.

Acțiunea de donare a avut loc în cadrul instituției medicale, iar lotul conține un aparat de ventilare artificială a cărui valoare este circa 300 de mii de lei.

În cadrul ședinței operative săptămânale de luni, primarul general, Ion Ceban, a remarcat gestul unor spitale private din capitală, care au răspuns apelului de solidarizare al autorităților locale, referitor la gestionarea în comun a asistenței privind tratarea pacienților cu COVID.

„O clinică privată a donat un aparat nou de ventilare artificială, achiziționat ca rezultat al apelului nostru. Apreciem acest gest. Vom discuta și cu alți colegi din sectorul privat și sunt sigur că împreună, prin implicare și solidarizare, vom reuși să depășim această perioadă”, a menționat primarul general.

Amintim că situația privind infecția COVID-19 pe teritoriul municipiului rămâne în continuare alarmantă, iar în baza indicatorilor referitor la morbiditatea prin COVID-19, este menținut gradul de alertă în sănătate COD ROȘU.

Citește și: FOTO // Autovehicule și echipamente speciale, donate Poliției de Frontieră în cadrul programului NSDD

loading...

Comments are closed.