O nouă promoţie a absolvit Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale

Absolvenţii Cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale şi-au primit astăzi diplomele în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

Cei 27 reprezentanţi ai instituţiilor de stat, organizaţiilor neguvernamentale, confesiunilor religioase, activitatea cărora are tangenţă cu politicile de dezvoltare a statului în domeniul securităţii şi apărării, au fost felicitaţi de generalul de brigadă Mihail Bucliș, locțiitor șef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale.

„Cursul pe care l-ați absolvit astăzi cu succes îmbină perfect partea teoretică cu cea practică, oferind o experiență unică în acest sens, iar astăzi sunteți bine pregătiți pentru a consolida domeniul de elaborare a politicilor de securitate și apărare ale statului. Mă bucur că Academia Militară a Forțelor Armate depune eforturi în pregătirea specialiștilor pentru sectorul de securitate și apărare, care reprezintă niște resurse umane indispensabile pentru instituțiile din țară. Sunt convins că experiența acumulată în cadrul acestui curs este una utilă pentru încadrarea dumneavoastră ulterioară în diferite funcții de responsabilitate în domeniu”, a declarat generalul de brigadă Bucliș.

Potrivit comandantului-rector al Academiei Militare, colonel Gheorghe Ţurcanu, Cursul postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, aflat la cea de-a VII-a ediţie, a avut loc în perioada 20 ianuarie-17 martie curent, fiind sistat din cauza situaţiei epidemiologice legate de răspândirea noului coronavirus.

Ulterior, instruirea a fost reluată în perioada 6 octombrie — 6 noiembrie curent.

Cursul, organizat de Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, a cuprins sesiuni teoretice şi practice, atât în format online, cât şi direct, precum şi vizite de familiarizare în instituţii de stat, structuri nonguvernamentale, precum şi în unităţile Armatei Naţionale.

Activităţile didactice au fost desfăşurate de către experţi din cadrul Preşedinţiei, Guvernului, autorităţilor publice centrale, Academiei de Ştiinţe, ONG-urilor şi Ambasadelor.

Citește și: Încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană și deplasarea netransparentă a tehnicii militare în Zona de Securitate, discutată la reuniunea Consiliului Permanent al OSCE

Total
0
Shares
Total
0
Share