O nouă vizită de monitorizare a proiectelor investiționale finanțate de CNAM

Reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) au efectuat recent o vizită de monitorizare a două proiecte investiționale implementate la Spitalul raional Orhei. Secţia de terapie intensivă şi reanimare, dar şi cea de otorinolaringologie au fost dotate cu dispozitive performante, achiziţionate în anul 2018 din mijloacele fondului de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.

Peste 430 de mii de lei au fost alocaţi pentru procurarea a opt monitoare (două avansate și șase de bază) destinate supravegherii funcţiilor vitale la adulţi şi copii, precum şi a unei stații de monitorizare centrală.

Potrivit constatărilor efectuate de echipa de evaluare, obiectivul general al proiectului privind îmbunătăţirea calităţii asistenţei medicale prestate pacienţilor din secţia de terapie intensivă şi reanimare a fost atins. Dispozitivele medicale sus-menţionate sunt funcţionale, fiind conectate la paturile pentru bolnavii gravi, în stare critică. Datorită dotării spitalului cu aparataj performant, pacienţilor, inclusiv celor internaţi cu noul coronavirus, le este asigurată monitorizarea continuă a funcţiilor vitale.

Totodată, Secția de otorinolaringologie a fost echipată cu un sistem videoendoscopic, pentru care CNAM a alocat, în acelaşi an, în jur de 255 de mii de lei. Ulterior, spitalul a achiziţionat din alte surse financiare o combină ORL şi un dispozitiv electro-chirurgical (diatermocoagulator), utilaje necesare pentru funcţionarea sistemului videoendoscopic.

Aparatele medicale respective au fost instalate în martie 2020. Concomitent, au fost instruite persoanele responsabile de implementarea şi asigurarea durabilităţii proiectului. Potrivit conducerii spitalului, pe parcursul ultimelor trei luni, cu ajutorul aparatajului performant au fost efectuate 35 de proceduri.

În cadrul vizitei de monitorizare, reprezentanţii CNAM au constatat că realizarea acestui proiect a permis asigurarea performanţei în examinarea şi tratarea afecţiunilor ORL, aplicarea unor metode şi tehnici moderne în depistarea timpurie a acestor maladii, inclusiv a cancerului, atât la copii, cât şi la adulţi.

Dacă anterior pacienţii erau nevoiţi să se deplaseze în unele cazuri în centrele republicane pentru diagnosticul şi tratamentul maladiilor ORL, în prezent, populaţia are acces la servicii de calitate, oferite în spitalul raional.

SR Orhei deserveşte populaţia raionului, în număr de peste 100 mii de persoane, şi locuitorii din raioanele învecinate – Teleneşti, Rezina şi Şoldăneşti.

Citește și: Rezultatele monitorizării a două proiecte finanţate de CNAM

Total
0
Shares
 
Total
0
Share