Olesea Stamate îl laudă pe Stoianoglu: „Nu ţin minte să fi fost un Procuror General care să arate problemele grave ale sistemului”

Olesea Stamate, Stoianoglu Alexandru, PAS; PSRM, Procuratură, Procuror General, Ministrul Justiției, Stamate, Maia Sandu, Dodon, Candidat,

Ex-ministra Justiţiei Olesea Stamate a adus cuvinte de laudă la adresa procurorului general, Alexandru Stoianoglo, după ce acesta a prezentat raportul privind rezultatele verificărilor efectuate de Procuratura Generală la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) şi Procuratura Anticorupţie (PA).

Olesea Stamate a declarat că „prezentarea de astăzi a procurorului general este încurajatoare”.

„Nu ţin minte să fi fost un procuror general care să arate cetăţenilor probleme atât de grave ale sistemului. Nu că noi, cetăţenii, nu am cunoaşte că ele sunt. Doar că, de obicei, conducătorii acestor instituţii preferă să spună că problemele sunt mai degraba excepţii”, a scris Olesea Stamate pe Facebook.
Potrivit ei, este un semnal „să recunoşti cât de gravă este situaţia în sistemul pe care îl conduci”.
„Căci recunoscând, te condiţionezi pe tine însuţi să întreprinzi un şir de acţiuni, dure, pentru a rezolva, una câte una, problemele de care ai vorbit. Primul pas e făcut. Alexandr Stoianoglo are şansa să demonstreze că se poate. Să vedem”, a încheiat Stamate.
Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a prezentat luni, 20 ianuarie, un raport amplu cu privire la situaţia din Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) şi Procuratura Anticorupţie (PA) în rezultatul efectuării verificărilor la cele două procuraturi specializate.
 Şeful procuraturii a vorbit despre mai multe ilegalităţi comise de procurori, printre care interceptări telefonice ilegale ale cetăţenilor, reţineri abuzive, persecutarea oamenilor de afaceri în lipsă dovezilor etc. În acest context, Alexandru Stoianoglo a prezentat scuze societăţii pentru activitatea celor două procuraturi şi a dat asigurări că va reseta sistemul şi că nu va mai admite asemenea abuzuri
Sursa: adevarul.ro
Total
0
Shares
 
Total
0
Share