Partidul lui Chicu se consolidează în raionul Ocnița, urmând crearea de organizații primare și stabilirea structurii teritoriale

Împreună cu colegul său din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Cojocari, președintele r-lui Glodeni, Ion Chicu a participat la o întrunire cu cetățenii raionului Ocnița, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice locale, antreprenori, reprezentanți ai diferitor profesii și domenii de activitate.

După întrunirea de astăzi, în raionul Ocnița vor fi create organizațiile primare, după care și structura teritorială a PDCM.

“Oamenii cu inițiativă din partea locului sunt extrem de îngrijorați de situația social-economică din țară, iar cauza principală a degradării stării de lucruri o văd în atitudinea iresponsabilă a puterii centrale. Bugetele APL subfinanțate, deficitul mijloacelor financiare pentru achitarea salariilor, producția agricolă rămasă în depozite și frigidere, frica de război și represalii din partea organelor de forță capturate de PAS – toate constituie un motiv serios de îngrijorare pentru locuitorii raionului.

După discuțiile purtate aici, la Ocnița, susținătorii noștri din raion au decis să formeze pe parcursul lunii mai organizații primare ale Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei în mai multe localități din raion, dar și Organizația Teritorială raională.

Invităm locuitorii raionului Ocnița, cărora le pasă de soarta țării și localităților în care trăiesc, să unim eforturile în cadrul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei”, a declarat Ion Chicu, președintele PDCM.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share