Patru funcționari din cadrul sistemului administrației penitenciare au donat sânge pentru actorul Vladimir Ciobanu, internat cu leucemie acută în România

Ieri, 11 noiembrie, patru funcționari din cadrul sistemului administrației penitenciare, care au întrunit criteriile de eligibilitate, au răspuns afirmativ îndemnului Ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi, de a acorda susținere, prin donare de sânge, actorului Vladimir Ciobanu, internat cu leucemie acută în România.

Îndemnul Ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi a fost lansat în contextul apelului umanitar al fratelui actorului și demersului Directorului Centrului Național de Transfuzie a Sângelui din Chișinău (CNTS), Svetlana Cebotari, urmare a prezentării unor dificultăți de asigurare a actorului cu componente sanguine necesare.

Funcționarii au declarat că gestul este unul normal, omenesc și voluntar, dincolo de natura serviciului prin care aceștia vin zilnic în sprijinul cetățenilor.

Pentru gestul și efortul depus, funcționarii au fost menționați cu diplome și sincere mulțumiri din partea Ministrului Justiției și Directoarei CNTS.

În context, Fadei Nagacevschi a venit cu un îndemn către toți cetățenii Republicii Moldova care întrunesc condițiile de a fi donatori de sânge să participe cât mai activ la asemenea acțiuni  nobile în salvarea de vieți omenești, precum și să contribuie la salvarea lui „Eminescu” din creația lui Emil Loteanu, a actorului Vladimir Ciobanu, prin urmarea exemplului celor patru funcționari.

Citește și: Poliția Națională a donat O TONĂ de sânge și plasmă, în cadrul campaniei “Când inima cere, donăm o tonă de putere”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share