Pentru a reduce numărul de infectări în rândul medicilor, Ministerul Sănătății a dispus repetarea instrucțiunilor ce țin de măsurile de protecție

Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat astăzi, că îmbolnăvirile înregistrate în rândul personalului medical au fost discutate pe platforma Punctului Focal Național, relatează Telegraph.md
Astfel, specialiștii au venit cu anumite recomandări și măsuri, ce urmează a fi întreprinse în perioada imediat următoare.
Acest lucru are loc în contextul în care, în urma analizei informațiilor prezentate de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică și a evaluarii situației existente, s-a constatat că există anumite breșe în utilizarea echipamentului de protecție individuală de către personalul medical.
Deși Asistența Medicală Prespitalicească a fost asigurată de fiecare dată cu cantitatea de echipamente de protecție necesară, există oricum îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale.
Specialiștii au scos în evidență că acest lucru s-ar putea datora inclusiv faptului că se atrage atenția la procesul de echipare, dar mai mai puțin la procesul de dezechipare, un proces la fel de important care trebuie să respecte cu strictețe niște reguli.
Un alt aspect discutat a fost faptul că instituții medicale fără profil de tratare a infecției cu COVID-19 au înregistrat îmbolnăviri în rândul personalului medical, iar ulterior a pacienților, acest fenomen datorându-se în mare parte ignorării unor aspecte ce țin de protecția individuală. Aceste instituții ar fi trebuit să respecte anumite măsuri de protecție, chiar nefiind implicate în gestionarea persoanelor infectate sau suspecte de COVID-19.
În condițiile date, s-a luat decizia ca specialiștii în domeniul epidemiologic, cu suportul experților de la OMS, să vină încă o dată cu instrucțiuni, ce urmează a fi aplicate cu rigurozitate de către personalul medical.
Astfel că, de acum înainte, personalul medical, indiferent de profilul instituției, va fi obligat să respecte regulile de precauție și măsurile de protecție individuală, în dependență de nivelul de risc.
De asemenea, s-a propus instituirea unui corp de control, care să supravegheze respectarea acestor instrucțiuni în instituțiile medicale.
Acestă intensificare a măsurilor de precauție este menită să prevină și să reducă infectarea personalului medical și implicit a pacienților.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share