Plăţile în avans pentru septembrie au fost transferate instituţiilor medicale publice

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în perioada 7-10 septembrie instituţiilor medico-sanitare publice contractate plăţile în avans pentru luna curentă. Volumul mijloacelor financiare alocate în acest scop constituie peste 511 milioane de lei.

Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Amintim că, potrivit contractelor încheiate cu instituţiile medico-sanitare și Criteriilor de contractare a prestatorilor de asistență medicală, CNAM achită în două etape serviciile medicale oferite de prestatori.

Astfel, la începutul fiecărei luni sunt efectuate plăţile în avans în mărime 80% din suma planificată pentru luna respectivă, iar la finele fiecărei perioade de raportare este transferat restul sumei, în limita prevederilor contractuale.

Citește și: CNAM a alocat peste 600 mii de lei pentru procurarea celui de-al doilea lot de vaccin antirabic

Total
0
Shares
 
Total
0
Share