Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi pe fondatorul Bismobil Kitchen, care a evadat de la arestul la domiciliu

Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, a părăsit astăzi Judecătoria Ciocana din mun. Chişinău, unde aștepta pronunțarea hotărârii privind înlocuirea măsurii preventive de arest la domiciliu cu arestul preventiv pentru 30 de zile. Polițiștii au cerut arestul preventiv după ce bărbatul a încălcat restricțiile și a comunicat cu câțiva figuranți din dosarul său.

Sursele spun că Mihail Șaran și-a scos brățara GPS și a fugit într-o mașină în direcție necunoscută, folosind mașina avocatului său. În prezent, polițiștii desfășoară acțiuni pentru a-l găsi pe acesta.

Poliția a emis un apel către cetățeni, rugându-i să ofere informații despre locul unde se află Mihail Șaran, prin intermediul numărului de telefon 112 sau 079420674.

Vom reveni cu detalii pe măsură ce apar informații noi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share