Precizarea SIS despre bunurile lui Dorel Musteață și Nina Cernat

Urmare a mai multor solicitări venite din partea reprezentanților mass-media, Serviciul de Informații și Securitate vine cu următoarele precizări:

Instituția, la 28 ianuarie 2020, a remis cu titlu de informare în adresa Procuraturii Generale scrisoarea cu nr. 5/171 cu privire la magistrații Dorel Musteață și Nina Cernat.

Luând în considerare solicitarea Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului din luna octombrie curent, precum și constatarea neinițierii de către Procuratura Generală a vreunei investigații pe marginea informațiilor furnizate în ianuarie 2020, SIS a realizat, în limita competențelor legale, un control suplimentar în privința judecătorului Dorel Mustață.

Ca rezultat, a fost stabilit faptul, că informația primară prezentată către organele Procuraturii, nu are caracter probatoriu, nefiind constatați indici de îmbogățire ilicită și factori de risc în privința judecătorului vizat, datele respective fiind prezentate Comisiei parlamentare de profil.

În același timp, menționăm că, de către conducerea Serviciului a fost dispus un control al subdiviziunii specializate în vederea stabilirii cauzei și condițiilor care au dus la apariția divergențelor existente între cele două note remise, precum și circumstanțele în care nota informativă a SIS cu nr. 5/171 din 28 ianuarie 2020 a fost diseminată unor terțe persoane.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share