Pregătirile de noul an școlar în conditii de pandemie, discutate cu directorii instituțiilor de învățământ din regiunea transnistreană

Reprezentanții Biroului politici de reintegrare și ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, s-au întrunit astăzi într-o ședință de lucru preparatorie cu directorii celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

În cadrul ședinței au fost abordate subiecte ce vizează procesul educațional în instituțiile de învățământ menționate supra în contextul organizării unui nou an școlar 2020 – 2021. Au fost trecute în revistă un spectru larg de subiecte ce vizează aspectele educaționale în contextul situației epidemiologice, activitățile întreprinse de către managerii instituțiilor de învățământ, modelele de activitate selectate, dificultățile cu care se confruntă, precum și soluțiile întru depășirea lor.

Reamintim, că la moment în cele 8 instituții de învățământ desfășoară procesul educațional peste 1500 de elevi și peste 400 de cadre didactice și personal auxiliar. De la începutul pandemiei, sub pretextul instituirii stării de urgență în regiunea transnistreană, categoriile în cauză de persoane deținătoare și de polițe de asigurare medicală arondate la centrele de sănătate de pe malul drept, au întâmpinat dificultăți în calea liberei circulații.

La solicitarea Chișinăului, în data de 6 august curent, se planifică următoarea reuniune de lucru, la nivel de experți, cu Tiraspolul.

Părțile în procesul de reglementare a conflictului transnistrean urmează să convină asupra deblocării situației cu privire la libera circulație și pregătirea noului an de studii în circumstanțe noi cauzate de pandemie.

Citește și: Cadrele didactice din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană și-au ridicat salariul pe luna iunie, cu asistența Biroului Politici de Reintegrare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share