Actual

Presa germană, despre generozitatea moldovenilor: ”Săraci lipiţi, dar gata să ajute”

Pinterest LinkedIn Tumblr

Republica Moldova îi întâmpină pe refugiaţii de război din Ucraina cu braţele deschise, deşi majoritatea oamenilor din acea fâşie de pământ nu deţin aproape nimic, scrie Frankfurter Rundschau, citată de Rador.

„Un vânt rece trece peste resturile de zăpadă de pe câmpurile pustii. Femeia de la graniţa ucraineano-moldoveană trece de barieră tremurând dar zâmbind împreună cu câinele ei, notează g4media.ro.

„Fanta este, la fel ca şi mine, o refugiată din Kiev” îşi prezintă Victoria însoţitoarea. Timp de trei zile au stat amândoi într-un buncăr din Kiev, spune tânăra desenatoare. „Dar trebuia să-mi salvez viaţa”.

La graniţa spre Polonia aglomeraţia este prea mare, iar graniţa despre Republica Moldova, aflată la doar 50 kilometri de Odesa ar fi fost următoarea: „La acest moment poţi ieşi din Ucraina cel mai uşor prin Moldova”.

Ţinta multor refugiaţi a devenit tocmai o ţară bântuită de emigraţie şi de reducere a populaţiei. Peste 300.000 de persoane din Ucraina au găsit deja din momentul izbucnirii războiului azil în cea mai mică ţară vecină cu 2,5 milioane de locuitori.

Urmează să vină mai mulţi în căutare de ajutor: dacă luptele din apropiatul oraş cu milioane de locuitori vor deveni mai intense, vor veni mult mai mulţi refugiaţi într-unul din cele mai sărace state ale Europei.

Pe scările de marmură din faţa Ministerului de Externe din Chişinău s-a depus un strat de zăpadă proaspătă. Potrivit ministrului de externe îngrijorat ţara sa care se confruntă cu multe probleme se va confrunta cu vremuri neprielnice.

Deşi două treimi dintre refugiaţii care au intrat în ţară au şi plecat spre Vest, iar datorită războiului populaţia a crescut în două săptămâni cu 4%, spune diplomatul.

Deşi mulţi refugiaţi s-au adăpostit la persoane particulare, cheltuielile crescânde pentru îngrijirea acestora se confruntă datorită efectelor economice ale războiului cu impozite diminuate.

În cazul unor atacuri mai multe asupra apropiatului oraş Odesa, statul slăbit ar putea ajunge la limitele performanţelor sale – apreciază Popescu, precizând că „fireşte, pentru acest lucru nu refugiaţii poartă vina, ci războiul.”

Vecinii cei mai săraci ai Ucrainei nu deţin multe nici măcar pentru ei. Însă, la necaz, populaţia Moldovei dă dovadă de o extraordinară capacitate de a improviza – şi creează un stil propriu de bun venit.

Tarabe se transformă în cabine de dormit, copiii se joacă în halele transformate de la „Moldexpo”, alţii desenează cu acuarele casele pe care le-au lăsat în urmă sau se joacă de-a şcoala care le lipseşte.

„Copiii vorbesc despre război mai mult decât cei maturi”, spune studenta în psihologie Daria Şanina care are grijă de refugiaţii aflaţi în hale. Când copiii povestesc ce au văzut sau trăit în război, este „foarte greu să-i ajuţi”.

Cu puţin timp în urmă o fetiţă a luat-o de mână spunându-i că sora ei a murit în aceeaşi zi: „După cum mi-a relatat, tatăl ei a spus dimineaţa la telefon că un atac cu rachete le-a distrus casa, iar fiica sa mai mare nu este de găsit. Fetiţa mă întreba ce să facă”.

Studenta spune suspinând că este o voluntară care încearcă să ajute, „dar nu a fost pregătită pentru ce i-a fost dat să trăiască aici.”

Pe faţa pensionarului de 66 de ani din Harkov, Konstantin, se oglindeşte groaza din oraşul său provocată de război: „Niciodată în viaţă nu m-aş fi aşteptat să mai trec printr-un război la bătrâneţe”, spune inginerul pensionar.

Graniţa către Rusia se află la doar câţiva kilometri de Harkov, spune Konstantin: „Tocmai Rusia. Ruşii au distrus nu doar centrul Harkovului, ci şi suburbiile. Bombardează chiar şi blocurile de locuinţe. Este un genocid. Nu pot înţelege cine dă asemenea dispoziţii, în care oameni să ucidă alţi oameni pentru teritoriu.”

Povesteşte că a reuşit ‘în ultima clipă” să-şi „scoată din iad” soţia, fiica şi trei nepoţi: li s-a dat mâncare şi băutură, pe gratis. Şi nu era vorba despre oameni trimişi de stat, ci de voluntari. Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva – şi sunt recunoscător.”

Directoarea centrului de primire de la Comunitatea Evreiască a Moldovei de la Chişinău, Alonia Grossu, estimează numărul refugiaţilor evrei la „aproximativ 1000 pe zi”. Comunitatea evreiască de numai 10.000 de membri ajută la repartizarea acestora în cele 10 centre de primire din ţară unde sunt ajutaţi la întocmirea formalităţilor necesare pentru emigrarea în Israel.

Mulţi dintre ei sunt fie bătrâni, fie femei singure cu copii. Deşi comunitatea lor este susţinută cu donaţii de comunităţile evreieşti din întreaga lume, „este vorba totuşi de o mare provocare. Nu eram pregătiţi pentru aşa ceva – şi nu suntem încă nici acum”. Între timp au reuşit să recruteze 100 de voluntari care să-i ajute.

Dorinţa de a ajuta de care se bucură refugiaţii de război din Ucraina în Moldova nu se manifestă doar la membrii comunităţii evreieşti, ci la toate păturile populaţiei. Moldovenii manifestă faţă de ucraineni „o solidaritate deosebit de mare”.

Într-o hală sportivă din Chişinău transformată în dormitor, un tată de familie de 20 de ani povesteşte că în afară de certificatul de naştere nu a deţinut niciodată vreun alt document de identitate şi din acest motiv a fost respins la graniţa spre România. De regulă este vorba despre romi din Ucraina care s-au adăpostit în hala de sport şi se plâng de asistenţa socială insuficientă.

„Duşurile şi instalaţiile sanitare sunt bune, la fel şi curăţenia, Dar bucătăria constituie un punct slab”, confirmă voluntarul Cristian. „Am primit de la un sponsor sute de feluri de mâncare preparate. Dar aici nu avem nimic unde să le încălzim, nici un loc mai răcoros sau frigidere pentru a le păstra. Între timp s-au stricat aproape toate şi am fost nevoit să de arunc în containerul de gunoi, iar mirosul era pur şi simplu de nesuportat”.

Cei mai mulţi refugiaţi ştiau încotro se îndreptau, relatează voluntara de 71 de ani Parascovia Caufmann: „Vor să ajungă acolo unde au prieteni şi rude”. Deşi Moldova este un stat din care au emigrat mulţi, „suntem o ţară foarte primitoare de oaspeţi cu oameni care doresc să ajute. Aici este loc pentru toţi”.

Elevul de gimnaziu Ghennadii şi colegul său Stefan au oferit celor ce au sosit ceai sau supă. „Este frumos să poţi ajuta oameni aflaţi la strâmtoare, Iir oamenii sunt bucuroşi dacă primesc după sosire ceva cald”, spune Ghennadii de 19 ani, explicând de ce se află de două săptămâni aproape minut de minut în grupul voluntarilor.

Speră ca, în ce îl priveşte, să nu ajungă niciodată să fugă de ceva şi să fie nevoit să accepte ajutor din partea altora. Dar elevul blond mai spune că îmi este totuşi puţin frică de posibilitatea ca războiul să ajungă şi în ţara noastră”.

loading...

Comments are closed.