Primarul de Hâncești, Alexandru Botnari, a fost tratat de COVID-19. Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a edilului. Totodată, oficialul a anunțat că primăria municipiului urmează să activeze în regim limitat, începând de luni, 10 august, transmite Telegraph.md, cu referire la Diez.md
„După 14 zile de carantină, ținem să aducem la cunoștința cetățenilor, că de luni, 10 august, Primăria Municipiului Hâncești își reia activitatea, în regim limitat. În urma testării, primarul municipiului Hâncești a fost din nou testat pentru noul Covid-19, iar acesta a arătat negativ.”
În același context, Alexandru Botnari a spus că ieri a dat testul pentru Covid-19 din nou, iar acesta a arătat negativ. „Deci pot spune cu siguranță, că situația este bună. În curând vom revenim la muncă cu forțe noi, dar nu în ultimul timp, țin să vă mulțumesc în parte pe fiecare pentru mesajele de susținere și încurajare primite, și să vă spun că odată cu revenirea la serviciu, vom încerca la maxim să soluționam toate problemele din oraș, problemele dumneavoastră, dragi cetățeni ai municipiului Hâncești.”
Amintim că Alexandru Botnari, a fost diagnosticat cu COVID-19 pe 29 iulie.
Citește și: Poliția de Frontieră a primit o donație în valoare de 60 de mii de dolari