PROBE VIDEO și FOTO: De 3 luni de zile, ”Vlad” îl urmărește pe unul din partenerii de la Pro Imobil Company

După publicarea articolul despre perchezițiile făcute la fostul sediu al PRO IMOBIL, amplasat pe str. Armenească 28 din Chișinău, am intrat în posesia unor probe noi, dar mai grave și care scot la iveală mai multe ilegalități, în special supravegherea ilegală a unor persoane, prin metoda foto și video.

Așadar, conform surselor din organele de drept, dar și a probelor puse la dispoziția noastră*, în ultimele 3 luni au fost instituite posturi fixe și mobile, însărcinate cu supravegherea ilegală, prin metoda foto și video, a tot ce se întâmplă în preajma clădirii de pe str. Armenească 28 din Chișinău, iar țintele sunt angajații unei companii imobiliare, dar și unul din co-fondatorii efectivi ai Pro Imobil Company, companie deținută și de Vlad Musteață în proporție de 50%.

Vlad Musteață, fondatorul Pro Imobil
Vlad Musteață, fondatorul Pro Imobil

Mai mult decât atât, pe lângă posturile menționate, câteva zile în urmă a fost instalată și o mașină capcană lângă clădirea dată. În această mașină au fost instalate camere de supraveghere video și foto, cu obiectivele îndreptate spre parcarea din fața clădirii și intrarea principală.

Dacia Logan, ZXF 153, culoare roși

Din informațiile noastre, în fruntea echipei de interceptare video și foto ar fi un oarecare Pimenov G., iar executorii ar fi Fediuc A., Ismailov R., și Grigoriev S. La fel, cu aceste persoane ține legătura și un oarecare G.A., fost angajat al CCCEC/CNA.

Materialele cauzei mai relevă, că despre acțiunile grupului de interceptare era informat în mod regulat un individ pe nume ”Vlad”, probabil el fiind și comanditarul, deci capul grupului criminal.

 

Conform raportărilor către ”Vlad”, expediate cu regularitate de Ismailov și de un oarecare Gîscă, la 25 noiembrie curent, în sediul de pe Armenească 28, acolo unde în prezent activează o altă agenție imobiliară în locul PRO IMOBIL, erau la serviciu 14 agenți imobiliari și 7 lucrători.

În aceeași zi, Ismailov i-a raportat lui ”Vlad” și despre sosirea fostului partener de afaceri al lui Vlad Musteață, acesta fiind poreclit ”Orhei”.

Ultima imagine expediată de către Ismailov, utilizatorului ”Vlad”, a fost pe data de 25 noiembrie 2019, ora 16:16, după care interceptarea video și audio a fost întreruptă din motive tehnice.

Descifrarea conversației din 26.11.19:

11:46 – Vlad: Ce se aude?
11:47-11:48 – Ismailov: Tot ok video nu iti trimit ca a murit acumulatorul. Am trecut pe acolo era spagat de dimineata. Azi noapte o sal schimbam mine o sa fie video
11:49 – Vlad: Orheianu este?
11:49 – Ismailov: Nu ierq o ora in urma acus ma duc acolo si vad
11:50 – Vlad: Tu esti singur?
11:52 – Ismailov: Sunt cu Fedea si Oleg
11:52 – Vlad: Ok
11:54 – Ismailov: Este orhei
11:55 – Vlad: Trimiteti poza

În continuare, ”Vlad” a solicitat mai multe informații despre mișcările de la sediul companiei imobiliare de pe str. Amenească 28, dar i-a adresat și câteva întrebări lui Ismailov, întrebându-l pe acesta dacă este rudă cu un oarecare Ismailov A., la care Ismailov R. a răspuns că nu sunt rude și că ar putea fi doar o coincidență: ”Credca e azer. Odnofamilet”.

”Vlad” i-a mai cerut lui Ismailov și copia buletinului, precum și documentele de identitate a celorlalți membri ai echipei de interceptare:

La 27.11.19, ora 0:37, ”Vlad” i-a scris lui Ismailov și i-a adresat întrebarea unde este, la care Ismailov i-a scris că este acasă:
0:37 – Vlad: Unde esti?
0:38 – Ismailov: Acasa
0:38 – Vlad: Ce se intamplat?
0:38 – Ismailov: La armeana neau uncunjurat cinii lui orhei
0:39 – Vlad: Si?
0:40 – Ismailov: Au scos telefoanele si vroeau sa iesim din masina nou nu leam dat reactie. Am stat in masina si am plecat. Dar o ramas masina mea acolo. Ei au chemat politia.
0:42 – Vlad: ”Pi**det”
0:42 – Ismailov: Si se invirt pe linga dacia si racinesc de acolo ii filmeaza
0:44 – Vlad: Si ce de facut?
0:45 – Ismailov: A fost acolo gherman iurevici si a spus sa nu ne aratam pe acolo mine o sa rezolve sasa cu masina. Vlad cineva pe noi zdal. Care au lucrat cu noi. Ei pe noi ne asteptau. Au iesit din ofis.
0:49 – Vlad: Cine krisa?
0:49 – Ismailov: Nu stiu dar 1000%. 3 luni o fost tot bine.

Mai jos publicăm conversația originală dintre ”Vlad” și Ismailov:

După cum este redat și în conversația dintre Ismailov și ”Vlad”, Poliția a fost sesizată, iar de la fața locului au fost ridicate mai multe obiecte, inclusiv actele de identitate ale individului Ismailor R., printre care buletinul de identitate din 2017, permisul de conducere din 2003, certificatul de înmatriculare a propriei mașini de marca Chevrolet Lacetti din 2005, asigurarea RCA din 06.03.2019. Urmează să fie ridicat și autoturismul Dacia, care este corp delict al supravegherii ilegale prin metoda video și foto.

Din sursele pe care le deținem, ”Vlad” este o persoană privată, nu reprezintă vreo instituție de drept, iar supravegherea video și foto a fost efectuată timp de 3 luni de zile în afara vreunui dosar penal și fără autorizarea de către un procuror sau de instanța de judecată.

Conform art.18 din Legea Nr. 59 din 29.03.2012 privind activitatea specială de investigații, pentru realizarea sarcinilor prevăzute de lege pot fi efectuate măsuri speciale de investigații privind urmărirea vizuală și investigația sub acoperire, însă doar cu autorizarea procurorului.

Va urma.

*Notă:
Legea cu privire la libertatea de exprimare Nr. 64 din 23.04.2010, art.5, 13:
Independenţa editorială a mass-mediei este recunoscută şi garantată de lege. Cenzura este interzisă. (2) Se interzice ingerinţa în activitatea editorială a mass-mediei, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Cenzura în mass-media publică, precum şi împiedicarea ilegală intenţionată a activităţii mass-mediei, atrage răspundere penală.

Mass-media şi orice persoană care efectuează o activitate cu caracter jurnalistic de colectare, de primire şi de distribuire a informaţiei către public, precum şi persoana care colaborează cu acestea, care au obţinut informaţii de la o sursă, au dreptul de a nu dezvălui identitatea sursei sau orice informaţii care ar putea duce la identificarea sursei. Persoana care a distribuit publicului informaţia obţinută din surse confidenţiale nu poate fi obligată să dezvăluie identitatea sursei în cadrul unui proces civil sau contravenţional.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share