Politic

Reacția Ambasadorului moldovean la Kiev, după declarațiile făcute de către Irina Vereșciuk

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ambasadorul Republicii Moldova la Kiev, Valeriu Chiveri, susține că „declarațiile bazate pe emoții și rupte de realitate nu vor ajuta, ci, dimpotrivă, doar vor dezbina” cele două state după acuzațiile lansate de vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk, la adresa Republicii Moldova că ar face prea puțin pentru a sprijini Ucraina, scrie anticorupție.md

„Republica Moldova a fost alături de Ucraina din primele zile de război – prin acțiuni concrete, nu prin vorbe frumoase. O pot spune și zecile de mii de refugiați, care mai sunt încă găzduiți de țara noastră. Declarațiile bazate pe emoții și rupte de realitate nu vor ajuta, ci, dimpotrivă, doar vor dezbina. Doar împreună suntem puternici!”, a scris ambasadorul Republicii Moldova la Kiev, Valeriu Chiveri, după acuzațiile dure lansate de Irina Vereșciuk în cadrul unui interviu pentru Jurnal TV.

Mai mult, oficiala ucraineană și-a manifestat iritarea față de faptul că Republica Moldova a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană concomitent cu Ucraina, sugerând că am fi un „vagon de tren” agățat de locomotiva ucraineană și că Chișinăul ar încerca să profite de pe urma războiului ruso-ucrainean.

„Sunt mirată pentru că am sprijinit-o mereu pe doamna președinte, care avea discursuri foarte bune. Credeam că sprijinul contează pentru ea, pentru că e o înfățișare democratică, nouă, a R. Moldova”, a spune vicepremierul Ucrainei.

În cadrul aceluiași interviu, Irina Vereșciuk a avut un mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova care sprijină agresiunea rusească: „Sângele copiilor noștri, sângele femeilor noastre violate, suferinde și ucise este pe mâinile lor. Să trăiască cu asta și să țină minte mereu. Blestemul sângelui este asupra lor, asupra oamenilor, mamelor, femeilor, soțiilor, care permit bărbaților lor să jefuiască, să omoare, să violeze, să intimideze și să lase zeci de mii de oameni fără viitor”.

loading...

Comments are closed.