Replica lui Ion Ceban pentru consilierii care fac populism: “Gropile pentru toată lumea sunt identice”

Ion Ceban vine cu o replică către consilierii din CMC, care fac populism, chiar dacă au fost la guvernare anterior. Edilul spune că în bugetul pentru 2021 au fost incluse proiecte unde nu s-a intervenit de zeci de ani, iar aceste lucruri au fost coordonate cu locuitorii capitalei, transmite Telegraph.md, cu referire la Moldova24.info

Potrivit lui Ceban, consilierii nu ar trebui să facă politică în CMC, dar să lucreze în folosul capitalei.

„Avem un buget record care urmează să fie redirecționat pentru educație. Mai mult decât atât, avem și proiecte noi de eficiență energetică pentru sectorul educațional. Avem făcute investiții foarte mari făcute în acest an și urmează să fie făcute în anul viitor, dar rațional, în ceea ce ține de sistemul medical. Eu azi sunt în discuții cu medicii și administratorii spitalelor, cărora le-am adresat mulțumiri în numele tuturor locuitorilor capitalei”, a precizat edilul.

Primarul spune că toți au participat la dezbateri pe marginea bugetului.

„Consilierii au uitat un singur lucru foarte important. Noi am avut o dezbatere foarte lungă, pentru prima dată. Eu nu știu pe cine nu am întrebat despre bugetul municipal. Dar trebuie să înțelegem că bugetul nu este atât de flexibil, suntem dependenți de venituri și de cheltuielile pe care le planificăm. Pe partea declarațiilor consilierilor, este foarte mult populism. Eu i-am invitat să nu facă politică în CMC. Gropile pentru toată lumea sunt identice, ca și curțile blocurilor de locuit și parcurile. Prioritățile le-am formulat împreună cu oamenii. Pentru prima dată avem un program municipal pentru reabilitarea curților blocurilor de locuit. Acolo unde nu s-a intervenit de zeci de ani de zile – anul viitor vom ajunge aici. Sunt alte multe proiecte care sunt pentru oameni”, a conchis acesta.

Edilul capitalei a făcut o invitație consilierilor din CMC pentru a se alătura acestor proiecte frumoase pentru capitală.

Citește și: Chicu către Dodon: „Vă rog să acceptați, domnul președinte, expresia gratitudinii mele pentru suport și conlucrare”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share