Sergiu Borozan, fostul arhitect șef al capitalei, a admis un conflict de interese. Ce a săvârșit acesta

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința lui Sergiu Borozan, fostul șef al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare din municipiul Chișinău, care a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese.

Maia Sandu a distrus Blocul ACUM și are o încăpăținare pionerească ”Doar eu”, susține un fruntaș al PPDA

În sesizarea înregistrată la Cancelaria ANI se menționa faptul că – ”subiectul vizat a avut interese personale asupra unui proiect cu privire la modificarea Codului urbanistic zonal al unui teren din strada Belinski 4”. În cadrul controlului inițiat, inspectorul de integritate a stabilit că, fostul arhitect șef al capitalei, cu câteva luni înainte de numirea sa în funcție, a elaborat un Plan Urbanistic Zonal pentru terenul din strada Belinski 4, fiind contractat de către un SRL. Până la numirea sa în funcție, în cadrul ședințelor Consiliului municipal Chișinău a fost discutat subiectul de includere pe ordinea de zi a proiectului de decizie cu privire la aprobarea acestui plan urbanistic zonal din strada Belinski 4. În septembrie 2016, subiectul este numit în funcția de arhitect șef-interimar, iar în noiembrie 2016, acesta emite o rezoluție pe o cerere depusă de același SRL , care anterior a contractat serviciile fostului arhitect șef de elaborare a planului. În rezoluție, fostul arhitect șef a indicat faptul că, fiind autorul acestui plan – oferă împuternicirile adjunctului său de a examina și semna după caz autorizația de construcție al obiectului din strada Belinski 4. Astfel, autorizația este semnată de către adjunctul său, iar ulterior fostul șef arhitect depune o pretinsă declarație despre conflictul de interese, abia după ce situația de conflict a fost deja consumată.

În rezultatul materialelor acumulate la dosar, inspectorul de integritate a decis că – fostul arhitect șef al capitalei a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin – neinformarea în scris la șeful ierarhic superior, în termen de 3 zile, despre conflictul de interese real în care se află, nesoluționarea situației de conflict de interese real și semnarea prin intermediul unei persoane terțe – arhitectul șef adjunct a documentației care vizau planul urbanistic elaborat de către fostul arhitect.

Dacă actul de constatare emis de ANI va rămâne definitiv, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.

VIDEO // Maia Sandu recunoaște în premieră că nu are soluții pentru majorarea pensiei până la 2000 de lei

Total
0
Shares
 
Total
0
Share