Editoriale

Siteza Telegraph: Premierul Filip a plecat la Minsk, integrarea europeană – în Constituție, a 4-a fabrică Draexlmaier în Moldova, și alte evenimente 

Pinterest LinkedIn Tumblr

Telegraph.md vă propune sinteza celor mai importante evenimente care au avut loc azi, 11 decembrie 2017.

filip la minsk, moldova belarusSchimburile comerciale dintre Moldova ṣi Belarus au crescut, ȋn nouă luni ale acestui an, cu peste 10%. La ȋntrevederea pe care am avut-o cu Premierul Republicii Belarus, Andrei Kobeakov, au analizat eventuale soluṭii pentru valorificarea potenṭialului de colaborare ȋntre cele 2 ṭări, ȋn mai multe domenii. De asemenea, s-a discutat despre importanṭa semnării unor Acorduri privind liberalizarea transportului avia și a transportului auto de mărfuri ȋntre cele două state. Tot ȋn Minsk, Filip am participat la Forumul de afaceri moldo-belarus. DETALII

moldova, vlad plahotniuc, integrare europeanaMagistrații Înaltei Curți au avizat pozitiv proiectul de lege privind modificarea Legii Supreme prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Documentul a fost elaborat de un grup de lucru care a studiat practica altor țări devenite membre ale UE în ultimul deceniu. Proiectul a fost semnat de 36 de deputați din fracțiunea PDM și grupul PPEM. DETALII

draexlmaer moldova, guvernul filipICS Draexlmaier Automotive va realiza în 2018 un proiect investițional în subzona Cahul din cadrul Zonei Economice ”Bălți” în valoare de circa 30 milioane euro. Pe parcursul anului viitor compania germană va mai crea încă 2000 locuri noi de muncă la întreprinderile sale amplasate în subzonele din municipiul Bălți, ridicând numărul acestora la 6500. DETALII

integrare europeana, igor dodon, constitutieMagistrații Curții Constituționale a RM au avizat pozitiv proiectul de lege privind modificarea Legii Supreme prin introducerea unei referințe care spune clar că orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană. Șeful statului, Igor Dodon, declară că decizia de astăzi a Curţii Constituţionale (CC) confirmă încă o dată faptul că această instituţie nu este la straja Constituţiei, ci a intereselor guvernării. DETALII

sinteza telegraph moldovaOPINIE: „ȘI VREI, MOLDOVENI PROȘTI…” Cred că ați auzit asta de mii de ori. Mereu când se întâmplă ceva rău cu unul din noi sau cu toată țara. Și să știți ca au dreptate – moldovenii chiar sunt proști – dar sunt proști numai pentru că se socot mai proști ca alții… CONTINUARE

 

Vedeți și alte evenimente sociale, politice și economice care s-au produs azi în Moldova și în lume pe Telegraph Moldova

loading...

Comments are closed.