TRANSNISTRIA // Biroul politici de reintegrare solicită investigarea în regim de urgență a decesului tânărului care a fost împușcat în timpul unor pretinse exerciții

Biroul politici de reintegrare (BPR) s-a autosesizat în legătură cu incidental tragic, produs în data de 16 iulie 2021, în regiunea transnistreană, în urma căruia un tânăr de 19 ani, înrolat în structurile pseudo-militare din stânga Nistrului a fost împușcat în timpul unor pretinse exerciții, transmite Telegraph.md

În legătură cu acest fapt BPR solicită organelor de drept să investigheze acest incident în regim de urgență și să întreprindă acțiunile legale ce se impun și de asemenea atragem atenția Oficiului Avocatului Poporului și partenerilor internaționali asupra necesității de a monitoriza acest caz în regim prioritar și de a acorda toate formele de asistență disponibile și relevante în acest sens.

Pentru a afla mai multe detalii despre circumstanțele acestui caz, prin canalul de dialog al reprezentanților politici va fi transmisă adresarea de resort, cu informarea concomitentă a mediatorilor și a observatorilor internaționali din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Reamintim că acesta nu este primul caz tragic, soldat cu pierderea de vieți umane, în împrejurări neclare, iar continuarea situațiilor de acest gen provoacă foarte mari îngrijorări și determină indispensabilitatea mobilizării eforturilor tuturor actorilor interni și externi cu pârghii de intervenție în vederea prevenirii și contracarării riscurilor ce duc la asemenea situații, revenirii în albia de respectare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului și a apărării prin toate mijloacele posibile a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Biroul condamnă cu vehemență acțiunile și activitățile ilegal desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova și care prin caracterul lor iresponsabil expun la riscuri iminente viața și sănătatea cetățenilor, precum și le lezează drepturile lor inalienabile.

Citește și: Proprietarii terenurilor din capitală pe care crește ambrozie vor fi sancționați de Primărie

Total
0
Shares
 
Total
0
Share