Trupa NOT AN IDOL și-a anulat participarea la Sărbătoarea Speranței cu Will Graham la Chișinău Arena

Trupa NOT AN IDOL a emis un comunicat de presă în care anunță că nu vor putea participa la evenimentul creștin “Sărbătoarea Speranței” ce urmează să aibă loc în zilele de 15-16 iulie la Chișinău Arena, alături de celebrul orator Will Graham.

“Dragi prieteni, noi suntem nevoiți să vă anunțăm că nu vom participa in 15 Iulie la Sărbătoarea Speranței cu Will Graham la Chișinău Arena. Sperăm să ne vedem cu voi altă dată!”, a transmis trupa.

Evenimentul, organizat de Asociația Evanghelistică Billy Graham (SUA) și bisericile creștine evanghelice din Republica Moldova, se desfășoară în perioada 15-16 iulie 2023 și are ca scop să ofere o atmosferă specială prin intermediul muzicii live și unui mesaj încurajator despre Speranță. Intrarea la eveniment este liberă. Se estimează că aproximativ 9-10 mii de persoane vor participa în fiecare zi.

Programul evenimentului promite momente memorabile, cuprinzând concerte muzicale susținute de interpreți creștini renumiți și grupuri muzicale din Republica Moldova, România, Jamaica, Ucraina, Italia și S.U.A. Printre artiștii așteptați se numără BBSO Baia Mare, Continental (România), Darina Kochanzhi (Ucraina), Huntley Brown (Jamaica), Kirnev Family și Andrei Jilihovschi (Moldova). De asemenea, Corul unit “Vocea Speranței”, compus din 700 de voci, va oferi publicului piese muzicale impresionante. Evenimentul va fi împodobit și de prezența lui Alin Jivan, medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de gimnastică, care va împărtăși povestea vieții sale cu cei prezenți.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share