Politică

ULTIMA ORĂ // Liderul PSRM cere inițierea unor negocieri cu președintele interimar al PAS

Pinterest LinkedIn Tumblr

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, a venit cu un demers public, adresat personal liderului fracțiunii PAS din Parlament, Igor Grosu, pentru a se așeza la masa de dialog, transmite Telegraph.md

Socialistul a invitat deputații de dreapta la discuții pentru a stabili pașii necesari pentru a ieși din criza politică, inclusiv pentru a stabili data desfășurării alegerilor parlamentare anticipate.

”Mă adresez cu un apel public domnului Igor Grosu să inițiem împreună negocieri în privința declanșării alegerilor anticipate. Suntem deschiși pentru a discuta, negocia, a ne înțelege absolut pe toate procedurile, inclusiv data desfășurării, procesul, actele legislative necesare a fi aprobate, eliberarea surselor financiare necesare desfășurării alegerilor”, a declarat Furculiță la Radio Europa Liberă.

Deputatul PSRM a calificat drept emotive toate acțiunile PAS întreprinse de vineri și până astăzi. Socialistul a declarat că hotărârile votate vinerea trecută de Parlament cu referire la Curtea Constituțională fac parte dintr-un proces politico-juridic și pot fi contestate în mod legal în instanță de cei care nu sunt de acord cu ele.

Amintim, președintele PSRM, Igor Dodon, a venit cu un apel în această dimineață pentru inițierea de urgență a dialogului instituțional între Parlament și instituția prezidențială și stabilirea de comun a datei alegerilor parlamentare anticipate, imediat după ce dinamica pandemiei va înregistra o diminuare sigură.

Citește și: BREAKING NEWS // Judecătorii CC se întrunesc mâine dimineață pentru a examina revocarea mandatului Domnicăi Manole și numirea lui Lupașcu

loading...

Comments are closed.