Un BMW M5 nou-nouț a fost făcut praf după ce s-a izbit de un stâlp

Un BMW M5 nou-nouț a ajuns daună totală la doar câteva minute de când i-a fost predat noului proprietar. A intrat într-un stâlp cu viteză și s-a făcut zob.

Șoferul abia plecase cu mașina din showroom, fericit că duce acasă un BMW M5. Imaginile au devenit virale pe internet după ce au fost postate de un user care a văzut mașina imediat după impactul cu stâlpul.

Accidentul a avut loc în Baltimore, Maryland. Se pare că șoferul nu a avut nicio vină. O altă mașină i-a lovit BMW-ul din lateral și l-a proiectat în stâlpul de pe marginea carosabilului.

Martorii au și alte detalii: un șofer de crossover ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure, a pierdut controlul volanului, a ajuns tocmai pe banda întâi, unde BMW-ul circula regulamentar și l-a lovit în plin.

M5-ul de culoare albă este acum distrus. Partea frontală a fost grav avariată în impact. Grila, puntea față și capota sunt bucăți, iar parbrizul a fost spart. Și ușile de pe partea stângă sunt îndoite.

Nimeni nu a fost rănit în incident, dar cu siguranță, a fost o zi oribilă pentru posesorul de BMW. M5-ul lui parcursese doar 11 kilometri.

În Statele Unite, super-limuzina are un preț de pornire de 102.700 de dolari. BMW M5 are motor V8 TwinPower Turbo de 4,4 litri, care dezvoltă 600 de cai putere și un cuplu de 750 Nm. Sunt cifre care îi aduc modelului performanțe de supercar: accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,4 secunde și atinge o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h.

Citește și: Rusia va începe să testeze pe oameni un vaccin împotriva COVID-19

Total
0
Shares
 
Total
0
Share