Un tânăr a pătruns în locuința unei bătrâne din Mingir, a amenințat-o cu cuțitul și i-a furat banii

În noaptea de sâmbătă, 19 decembrie, în jurul orei 00:53, o femeie de 74 ani din satul Mingir a alertat poliția, după ce o persoană necunoscută, prin forțarea ușii, a pătruns în locuința ei, unde a maltratat-o, cerându-i bani.

Imediat după primirea informației, la fața locului s-a deplasat Echipajul de reacționare operativă 112 și grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Hâncești.

Fiind audiată apelanta, s-a stabilit că o persoană necunoscută de gen masculin, fiind îmbrăcat cu cagulă, trasă pe cap, prin deteriorarea ușii, a pătruns în locuința femeii și amenințând-o cu un cuțit, a estorcat bani, după care i-a aplicat multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului, ulterior fugind într-o direcție necunoscută, fără a primi bani sau bunuri. În urma faptei date, victima a primit vătămări corporale neînsemnate.

Efectuând acțiuni operative de investigații, a fost stabilit făptuitorul, care s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani domiciliat în aceeași localitate cu victima, care a fost anterior judecat pentru infracțiunea de viol, condamnat condiționat.

Făptașul a fost reținut în Izolatorul de detenție provizirie a IP Hâncești, în baza art.166 CPPRM. Pe faptul dat a fost pornită o cauză penală pentru tâlhărie.

La moment, de către angajații Inspectoratului de poliție Hâncești se întreprind măsuri de stabilire a tuturor circumstanțelor. Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol.

Sursa: Info Curier Hâncești

Șoferul care a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier, soldat cu decesul a trei persoane la Piatra, Orhei, a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Total
0
Shares
Total
0
Share