Un tânăr din Cahul a fost reținut după ce a pus în circulație bancnote false

Un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Cahul, în comun cu alte persoane la moment neidentificate, în seara de 1 iunie 2021 a fost reținut, fiind suspectat că timp de 5 luni, ar fi pus în circulație semne bănești false (bancnote de valută străină) și anume dolari SUA cu nominalul de 50 prin intermediul ATM-urilor bancare amplasate pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Telegraph.md

Activitatea infracțională a suspectului a fost documentată de ofițerii INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Urmare a măsurilor speciale de investigații și perchezițiilor efectuate, asupra bănuitului au fost depistate mijloace bănești în sumă totală de 470 000 de lei, care, recent, ar fi fost extrase de pe contul său bancar.

De asemenea, în automobilul suspectului, de marca BMW, au fost depistate și ridicate bancnote cu nominal de 50 de dolari, cu semne de falsificare similare celor puse anterior în circulație, un pistol de model ”Flobert” cal. 4 mm și 28 de cartușe, fără acte de proveniență și permis de port armă, mai multe telefoane mobile și cartele SIM.

Persoana reținută se află în custodia poliției. Aceasta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind condamnat pentru diferite genuri de infracțiuni, ispășindu-și pedeapsa în locurile de detenție pe teritoriul Republicii Moldova.

Procurorii PCCOCS au înaintat învinuirea și au depus demers prin care au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru un termen de 30 de zile.

Cazul este investigat în cadrul unui dosar pornit pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false.

Investigațiile, de asemenea, au drept scop stabilirea provenienței banilor falși, inclusiv sub aspectul documentării acțiunilor tuturor membrilor grupării criminale responsabile de gestionarea și de desfășurarea activității de criminalitate organizată în acest domeniu.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Citește și: Produse de uz fitosanitar, transportate în lipsa actelor de proveniență, depistate într-un microbuz, pe traseul național Cotiujeni-Briceni

Total
0
Shares
Total
0
Share