VIDEO // Cavcaliuc: „Am aflat din presă despre faptul că aș fi bănuit în anumite procese penale. Eu nu mă tem”

Fostului șef-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, susține că a aflat din presă că ar fi fost bănuit într-un proces penal. Declarația a fost făcută după ce astăzi Procuratura Generală a anunțat printr-un comunicat că a reluat procesul penal pe numele fostului șef-adjunct la IGP pentru „depășirea atribuțiilor de serviciu”.

Cu părere de rău, constat că justiția din Moldova se face în continuare la televizor. Am aflat din presă despre faptul că aș fi bănuit pe anumite procese penale. Este regretabil. Haosul în care este Republica Moldova nu se termină nici azi și nici mâine. Și justiția la televizor rămâne un atu în Republica Moldova”, a declarat Cavcaliuc într-o intervenție live pe Facebook.

Eu nu mă tem. Nu am de gând să plec din țară. Voi lupta și îmi voi demonstra nevinovăția. Toate probele care arată că vinovăția acestei persoane care a comandat răfuiala cu mine sunt salvate peste hotare. Indiferent dacă voi fi mort, societatea și comunitatea internațională va afla cine se a comandat această răfuială”, a adăugat acesta.

Procuratura Generală precizat în comunicat că neregulile au fost constatate de Procuratura Generală în cadrul verificărilor, cu titlu de control ierarhic superior, a proceselor penale pornite în baza sesizărilor depuse anterior la Procuratura Anticorupție și CNA, inclusiv de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI, ex-șeful IGP.

SPIA ar fi stabilit o serie de încălcări pretins abuzive ale șefului-adjunct al IGP, care în cursul anului 2015, ar fi aplicat ilegal stimulări, sancțiuni disciplinare, avansări, transferuri, concedieri, acordat grade speciale și concedii, fără a avea împuterniciri în acest sens, prejudiciind statul în proporții deosebit de mari”, se mai menționa.

Chiar dacă ulterior, angajații MAI au fost repuși în drepturi prin deciziile irevocabile ale instanțelor de judecată, fiecare fiind despăgubit cu sute de mii de lei, iar caracterul ilegal al acțiunilor șefului-adjunct al IGP a fost confirmat, Procuratura Anticorupție a refuzat, în intervalul anilor 2015 – 2019, pornirea urmăririi penale în privința acestuia, arhivând materialele.

Stabilind erori de drept și de fapt în soluțiile date anterior de procurorii anticorupție, Procuratura Generală anunță că a dispus reluarea investigațiilor pe aceste cazuri în scopul înlăturării omisiunilor admise, administrarea materialului probator corespunzător pentru o apreciere juridică obiectivă și adoptarea unor soluții legale și întemeiate pe fiecare caz.

sursa: TV8.md

Citește și: CC va examina mâine cererea PSRM de suspendare a decretului Maiei Sandu, privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier

Total
0
Shares
 
Total
0
Share