VIDEO // După anticipate, cel mai probabil, vom avea din nou o alianță între PAS și PSRM, consideră Alexandru Tănase

După anticipate, cel mai probabil, vom avea din nou o alianță între PAS și PSRM, consideră Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale.

Fostul judecător și președinte al CC a amintit că PAS a mai dat garanții în fața cetățenilor și a semnat angajamentul că nu va face alianțe cu PSRM și Igor Dodon, dar oricum s-au lipit în vara anului 2019 și au guvernat împreună.

”Până la urmă, țara trebuie guvernată. Eu cred că aceasta va fi. Alternativa ar fi, în cazul dacă PAS nu va lua majoritatea, pentru că totuși nu o să ia, va fi să guverneze cu Usatîi, ceea ce pentru PAS ar fi mai puțin acceptabil”, a declarat Tănase.

Tănase a mai declarat că o viitoare alianță PAS-PSRM va fi decisă tot din afara țării, așa cum a fost și în anul 2019, atunci când solii străini s-au implicat și au creat Guvernul Maia Sandu cu voturile celor din PAS, PPDA și PSRM, iar Greceanîi a fost votată în fruntea Parlamentului cu voturile Maiei Sandu și ale echipei lui Andrei Năstase.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share