VIDEO // Șoferul care a provocat accidentul din 17 mai, soldat cu 2 decese, spune că “regretă cele întâmplate”

După tragicul accident soldat cu 2 decese, produs în noaptea de 17 mai, în centrul Capitalei, pe Internet au apărut mai multe presupuneri cu șoferul care s-ar fi aflat la volanul mașinii AUDI S8.

Unul dintre aceștia, chiar a venit cu o reacție, spunând că de fapt, el se află în SUA, neștiind despre ce accident este învinuit. Până la urmă, unii din cei care s-au dat cu părere vizavi de cine este șoferul mașinii, au avut dreptate, acesta fiind filmat la ședința de judecată de luni, când i s-a aplicat 30 de zile de arest preventiv.

„Clientul meu regretă cele întâmplate. Condoleanțe familiilor. Șoferul nu a consumat băuturi alcoolice și nu era în stare de ebrietate ”, a declarat avocatul șoferului mașinii Audi S8, Dorin Cojocaru.

Referitor la versiunea unui pariu de 50 de euro, bani pe care urma să-i câștige învingătorul cursei ilegale, avocatul a motivat că nu poate oferi detalii, deoarece încă este cercetat cazul.

Totuși, în timp ce era adus în fața procurorilor, care au și decis să fie plasat în arest pe un termen de 30 de zile, a fost filmat de echipa Protv.md. Șoferul nu a răspuns la nicio întrebare a jurnaliștilor.

Între timp, pe caritate.md a fost lansată o strângere de fonduri pentru familia taximetristului care și-a pierdut viața.

„Eu am rămas fără frate. Mama a rămas fără fiu, iar cei doi copilași au rămas orfani, fără tată! A plecat în ceruri un om vesel, puternic, muncitor și plin de viață, care își iubea familia mai mult decât orice. În acea noapte nenorocită era la muncă, încercând să câștige bani pentru a-și achita creditele, pentru a întreține familia, însă din cauza iresponsabilității omenești și a unui simplu pariu, viața lui „a costat 50€”. Și-a lăsat familia fără să vrea cu o durere profundă și cu datorii enorme. Haideți împreună să-i ajutăm pe cei doi copilași orfani care au rămas fără susținerea și grija de tată, pe soția care și-a pierdut sprijinul familiei, pe mama care nu a crezut că își va îngropa feciorul, să întoarcă suma uriașă la bancă – lucru pe care fără susținerea dumneavoastră nu o vor putea îndeplini”, a îndemnat autorul inițiativei.

Ieri, șeful Inspectoratului Național de Securitate Publică, Sergiu Paiu, a oferit detalii despre șoferul care, preliminar, s-ar face vinovat de accident.

„Șoferul se afla la volanul unei mașini Audi S8 cu numere de înmatriculare străine. Șoferului i-au fost prelevate probe biologice care urmează a fi prezentate în curând. Se vehiculează că rezultatul testului la alcoolemie a arătat 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar, este o informație greșită”, a declarat Sergiu Paiu.

Totodată, șeful INSP, a declarat că „gradele de rudenie nu influențează”, fără a oferi mai multe detalii la acest subiect.

Citește și: Încă șase școli vor fi reconstruite, iar altele dotate cu tehnică pentru învățământul la distanță

Total
0
Shares
Total
0
Share