VIDEO // Vasile Grădinaru a venit cu o reacție la acuzația adusă de Vlad Batrîncea

Deputat PAS, Vasile Grădinaru, a venit cu o reacție la acuzația adusă de Vlad Batrîncea în legătură cu faptul că Curtea Constituțională nu a validat un mandat de deputat.

Grădinaru a declarat că acuzațiile lui Batrîncea sunt nefondate și că, de fapt, opoziția ar trebui să fie cea care să fie trasă la răspundere pentru acțiunile sale ilegale.

FOTO 18+ // Cealaltă parte a monedei: Closetul murdar de sub biroul Alei Nemerenco

„Fiindcă opoziția a atacat la Curtea Constituțională, amintesc colegilor (BCS), că fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, împreună cu Ion Ceban, au votat pe parcursul ultimilor 4 ani, mai multe Planuri Urbanistice Zonale, blocuri locative, și i-au condamnat pe oameni să stea înghesuiți, să se uite din geam în geam, să nu aibă locuri de parcare, să se înghesuie în transport public și în ambuteiaje, sau să nu aibă locuri în grădinițe și școli”, a spus Grădinaru.

„În sfârșit, instanțele de judecată naționale au luat o decizie de a sancționa o anumită persoană, care a contribuit la asemenea lucruri și, ca rezultat, a fost aplicată interdicția de a ocupa anumite funcții. Și când a fost pedepsit cineva pentru asemenea acțiuni ilegale, colegii atacă la Curtea Constituțională fără niciun drept”, a continuat el.

VIDEO // Comuniștii și socialiștii au boicotat ședința Parlamentului: ”Atacurile la adresa opoziției continuă!”

Grădinaru a precizat că speră ca această situație să fie o lecție pentru toți cei care încearcă să încalce legea și să atace cetățenii Republicii Moldova.

„Sper că asta o să fie o lecție și pentru cei care încearcă să lase copiii fără program prelungit în școli și pentru cei care încearcă să lase bieții oameni țintuiți la pat fără asistenți personali, fără ca să ofere compensații la căldură, ș.a.m.d. Toți acești oameni trebuie să învețe din aceste lecții și să înceteze să atace cetățenii RM și să respecte legea”, a concluzionat Grădinaru.

„În anul trecut, fracțiune BCS a înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova Declarația de recunoaștere a Moldovei ca stat capturat. Și astăzi, noi, încă o dată, constatăm că această decizie a fost necesară. Curtea Constituțională a furat mandatul pe care poporul l-a acordat Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Fără nicio argumentare juridică, este un absurd total. Atacurile la adresa opoziției continuă!”, a declarat Batrîncea.

Total
0
Shares
Total
0
Share